Preşedintele PSD Marcel Ciolacu, a declarat, la Cluj, că nu crede că este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pentru un post de parlamentar.
"Îmi pare rău să dezamăgesc. Eu cred că în viaţa politică, la fel ca în viaţa executivă, este bine să-ţi asumi, să nu te ascunzi după decizii că lăsăm liber votul, românii nu cred astfel de abordări. Vom reuni Biroul Permanent Naţional în ziua de luni, pentru a lua o decizie împreună cu colegii mei, cum este corect. Pe drum, împreună cu domnul vicepremier, ne-am uitat foarte atent şi la observaţiile Consiliului legislativ şi am dat în lucru la specialiştii noştri, care au expertiză, să ne facă şi ei astăzi un punct de vedere”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu: Vom lua o decizie
Liderul PSD a precizat că, la prima vedere, nu este nevoie de legislaţie suplimentară ca preşedintele Klaus Iohannis, dacă îşi doreşte să candideze, să candideze. „Îmi pare rău de colegii de coaliţie, poate ar fi trebuit să aprofundeze mai mult sau să se sfătuiască, să iasă din cercul propriu, să se sfătuiască cu mai mulţi specialişti. Dacă concluzia specialiştilor va fi aceeaşi cu observaţiile Consiliului legislativ, vom lua o decizie. Dacă nu, vom lua altă decizie", a mai spus Marcel Ciolacu, întrebat cum va vota PSD în cazul proiectului PNL care-i permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare înainte de terminarea mandatului de şef al statului.
Lege pentru Klaus Iohannis
Liderii grupurilor PNL de la Camera Deputaţilor şi Senat - Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu - au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, care are un articol unic şi introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: ”Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.
Propunerea creează premisele candidaturii lui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare. Consiliul Legislativ a avizat cu observaţii propunerea PNL, apreciind însă că ”preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau de deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”.
Consiliul Economnic şi Social (CES) a dat aviz nefavorabil propunerii PNL.”Independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”, este unul dintre argumentele CES, care invocă şi ”nevoia de credibilitate şi stabilitate sporită” a legislaţiei electorale.