Ministrul Sănătății Alexandru Rafila îl împinge pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, să candideze la președinția României. Oficialul PSD susține că, personal, nu și-a propus să facă din candidatură la Președinție un proiect de viață, dar nici nu exclude un astfel de scenariu.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu și-a făcut dintr-o eventuală candidatură la președinția României un proiect de viață. Alexandru Rafila nu a exclus un astfel de scenariu și a precizat că este la dispoziția partidului, dacă îi va cere să candideze.
„Eu nu am ca şi proiect de viaţă să candidez la preşedinţia României. Dacă am spus că nu exclud o astfel de posibilitate, nu are legătură cu proiectul meu, cu un astfel de proiect. Eu sunt la dispoziţia Partidului Social Democrat. Partidul Social Democrat cu siguranţă va avea un candidat la preşedinţie”, a declarat Alexandru Rafila.
Însă, din punctul său de vedere, cel mai potrivit candidat al social-democraților pentru alegerile prezidențiale ar fi președintele partidului, Marcel Ciolacu.
„Am spus-o şi public, cred că domnul preşedinte Marcel Ciolacu ar trebui să fie candidatul partidului, dar, pe de altă parte, dânsul a spus că în Partidul Social Democrat decizia în momentul de faţă este de a alege o persoană care doreşte din rândul Partidului Social Democrat şi care îşi depune o astfel de candidatură peste doi ani, însă că mai avem doi ani de zile până la alegerile prezidenţiale”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila se teme de atacuri politice
Alexandru Rafila a făcut o serie de comentarii legate de o eventuală candidatură la alegerile pentru Președinție programate pentru 2024. El a fost întrebat de jurnaliști dacă este interesat de funcția de președinte, în cadrul unei conferințe de presă, la Galați.
„Eu niciodată n-am spus că vreau să candidez, dar am răspuns la această întrebare şi am spus că niciodată în viaţă nu poţi să excluzi o astfel de… Întrebările astea repetate care mi-au fost puse de-a lungul timpului au generat un soi de emulaţie. Să vă explic de ce soi de emulaţie”, a mai spus Alexandru Rafila.
Ministrul PSD a mai precizat că evite să facă declarații pe acest subiect deoarece din cauza acestora a fost victima mai multor atacuri politice.
„Am început să fiu blamat sau atacat şi cu lucruri care nu aveau nici cea mai mică legătură cu responsabilităţile pe care le am eu ca ministru. Aşa că depinde ce vă doriţi dumneavoastră, să vă mai dau încă o dată răspunsul, să încurajăm pe cei care fac delaţiuni şi puteţi să vă uitaţi inclusiv, din păcate, colegi din Parlament care au un limbaj trivial şi care reflectă, din păcate, nu numai necunoaşterea sistemului de sănătate, dar şi necunoaşterea primelor reguli de educaţie, ce rost are”, a mai transmis Alexandru Rafila, conform Ziarul de Iași.