Marcel Ciolacu iartă, dar nu uită. „Vă țineți de liste ca mâța de burlan”

Marcel Ciolacu iartă, dar nu uită. „Vă țineți de liste ca mâța de burlan”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a trimis, vineri, un mesaj dur fostului baron de Vrancea, Marian Oprișan.

Cerea lui Oprișan de a fi pus pe listele PSD pentru alegerile parlamentare a fost refuzată de lidesul social-democraților, care i-a transmis că: „Vom câștiga Vrancea și fără tine”.

„Vreau oameni competenți”

„PSD s-a schimbat. Suntem cel mai mare partid din Romania și oamenii așteaptă altceva de la noi. Credibilitatea noastra depinde de modul în care vom face aceste liste. Noul PSD înseamna profesioniști. Încetați să vă mai țineți de liste ca mâța de burlan. V-am spus că vreau oameni competenți.

Vreau specialiști: medici, profesori, antreprenori. Lăsați-i pe cei de la PNL să se umple de interlopi, de traseiști și de toți papițoii care își falsifică diplomele”, le-a spus Marcel Ciolacu liderilor din teritoriu, potrivit unor surse din conducerea PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemnea, Marcel Ciolacu a avut un mesaj direct către liderul PSD Vrancea, Marian Oprișan: „Vom câștiga Vrancea și fără tine”.

„Este o abordare greșită ca cei care au pierdut la diferențe foarte mari să fie primii pe listă. Sănătatea e acum principala problemă. Asta este pe agenda cetățenilor. Și e și pe a noastră. Trebuie să aducem în Parlament o echipă puternică cu care să putem implementa ideile din programul de guvernare.

Am muncit la el, știți bine câte întâlniri am avut. O să mai avem. Este planul nostru și trebuie să avem oamenii potriviți care să știe să lupte pentru realizarea lui”, mai afirmă liderul social-democraților.

Marcel Ciolacu îi dă un „șpiț” lui Oprișan

Marian Oprișan, emblemă a sintagmei baron local, a pierdut șefia organizației PSD Vrancea după eșecul de la alegeri

Liderul PSD Marian Oprișan a pierdut funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea, pe care o deținea de aproape 20 de ani. Candidatul comun al PNL și USR PLUS, Cătălin Dumitru Toma, este cel care a câștigat funcția în urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020.

Relația lui Marian Oprișan cu Marcel Ciolacu a fost una extrem de tensionată în ultimul an. În iunie 2019, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv, cei doi au avut un schimb de replici ireverențioase șiau ajuns la amenințări cu bătaia. Situația a fost aplanată de colegi, însă episodul s-a repetat și într-o altă ședință a conducerii PSD, potrivit antena3.ro