Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre pachetul de măsuri sociale și economice aflate pe masa Guvernului, context în care a prezentat relația actuală dintre PSD și PNL. Marcel Ciolacu susține că, în ciuda discuțiilor care au loc în cadrul ședințelor, sunt totuși o alianță care funcționează extrem de bine.
Marcel Ciolacu, președintele PSD, este mulțumit de modul în care decurg lucrurile în coaliția de guvernare și nu a vrut să își vorbească colegii de rău sub nicio formă.
Invitat în cadrul unei emisiuni TV, social-democratul a prezentat pachetul de măsuri sociale și economice care vor fi anunțate la începutul săptămânii viitoare.În acest context s-a adus în discuție și relația dintre PNL și PSD, având în vedere că în 2023 funcția de premier va fi preluată de social-democrați.
Marcel Ciolacu susține că la conducerea Executivului nu va rămâne Nicolae Ciucă, ci vor numi un alt premier. Momentan nu este convins dacă el va candida pentru această funcție. Totuși, în cazul în care ar fi numit prim-ministru al României, principala problemă de care se va ocupa este economia țării. Totuși, a precizat că actuala coaliție este una funcțională și nu ar fi exclus ca ea să se mențină și după alegerile din 2024.
„Zona economică rămâne în continuare cea mai mare problemă a Guvernului. Suntem o coaliție funcțională. PSD - PNL ar putea face o coaliție și după 2024”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.
Marcel Ciolacu a refuzat să arunce cu noroi în Virgil Popescu
Președintele PSD nu a vrut să vorbească de rău niciun coleg din coaliție. Atunci când reporterul a declarat despre Virgil Popescu, ministrul Energiei, că este o persoană care trage în jos guvernarea, Marcel Ciolacu a susținut că important este să se rezolve problemele românilor, nu certurile televizate. În discuție a fost adus și Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
„Când unești două partide, cele mai mari din România, nu o faci ca să te cerți pe la TV. O faci ca să îți asumi lucruri importante. Este pentru prima dată când stăm de vorbă despre remedierea crizelor [...] Sorin Grindeanu face față. E bănățean, ei sunt greu de gestionat”, a mărturisit președintele PSD.
Întrebat despre o posibilă ruptură a coaliției de guvernare, Marcel Ciolacu susține că nu se poate pune problema de așa ceva, mai ales în situația actuală.
„Nu există o ruptură a coaliției PSD - PNL până în 2024. Dacă această alianță se rupe, nu există altă alternativă decât să se ajungă la votul românilor”, a mai declarat social-democratul, precizând că populația trece printr-o perioadă dificilă economică și nu numai, așa că alegerile anticipate nu ar fi ceva dorit.