Marcel Ciolacu a reacționat atunci când a fost întrebat despre impozitarea IMM-urilor. Premierul a venit cu o propunere care nu ar conveni nimănui, şi anume: coborâm plafonul la 60.000 de euro și toată lumea rămâne cu 1%.
Marcel Ciolacu și-a asumat marți, în plenul reunit, răspunderea pentru pachetul de măsuri fiscale adoptat în urmă cu o zi. Într-un discurs tranșant cu privire la reformă, premierul a spus că „De astăzi, s-a terminat cu dubla măsură. S-a terminat cu privilegiile la stat. S-a terminat cu excepţiile peste excepţii din mediul privat. Şi, mai ales, s-a terminat cu banii făcuți uşor din evaziune fiscală”.
De asemenea, premierul s-a arătat deranjat de faptul că pachetul fiscal este criticat de oamenii de afaceri. Că el propune ca plafonul pentru impozitarea pe venit să fie de 60.000 pentru toate firmele și astfel cota de impozit să fie de 1%.
Marcel Ciolacu, reacție dură cu privire la impozitarea IMM-urilor
Un jurnalist de la digi24 a venit cu un exemplu în faţa premierului. şi anume: la o simulare pe o firmă mică cu doi angajați, care nu are datorii și nici profit, are de plătit acum cu câteva sute de euro în plus, deci oprește investițiile, asta este problema cu IMM-urile.
Marcel Ciolacu, în replică, a venit cu o propunere: Deci până în 60.000 sunt micile afaceri, da? Cei care au un butic într-o comună. Iar pentru restul coborâm plafonul la 60.000 și toată lumea rămâne cu 1%.
„Presupun că are o cifră de afaceri de 60.000 de euro, presupun că nu emite facturi, nu, pe proprietate intelectuală, să încaseze vreo 3 milioane de euro și trebuie să plătească 1%? Eu vă propun altceva. Coborâm plafonul la 60.000 și rămâne toată lumea rămâne la 1%. Asta ne cere Comisia Europeană și asta e propunerea mea ca și prim-ministru. Toată lumea intră în regulile de piață concurențiale la fel.
Sursa foto: Facebook
Deci până în 60.000 sunt micile afaceri, da? Cei care au un butic într-o comună. Iar pentru restul coborâm plafonul la 60.000 și toată lumea rămâne cu 1%. De ce alții să plătească 16, tu 3, altul 1? Cum creezi un mediu concurențial corect? Cu aceleași reguli. Hai să vedem cine răspunde”, a replicat Marcel Ciolacu.
Alte promisiuni ale premierului
Marcel Ciolacu a spus că săptămânile care urmează va urma un „proces de simplificare a legilor ţării, astfel încât toate eforturile făcute de românii care muncesc, de sectorul privat şi de statul român să poată fi valorificate la justa valoare şi aşteptare a tuturor românilor.”
El a spus că-și propune echilibrarea sistemului fiscal şi „legi mai bune” pentru ca românii să aibă „o ţară ca afară”, pe care le va realiza prin „simplificare” și un „buget mai puternic al statului, care să-i ajute pe toţi românii să treacă cu bine peste crizele cu care ne confruntăm şi noi, dar şi celelalte state din Europa şi din restul lumii”.