Marcel Ciolacu desființează deciziile guvernului demis: „Vorbim despre condamnare la moarte”

Marcel Ciolacu desființează deciziile guvernului demis: „Vorbim despre condamnare la moarte” Sursa foto EVZ

Suspendarea internărilor pentru pacienții care nu reprezintă urgențe medicale este echivalentă cu o condamnare la moarte.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, face acuzații foarte grave la adresa autorităților guvernamentale care au decis suspendarea internărilor și a intervențiilor chirurgicale, în spitalele publice, pentru 30 de zile. Măsura a fost anunțată de secretarul de stat Raed Arafat.

Acesta a precizat că s-a ajuns aici pentru a evita supraglomerarea spitalelor în contextul valului patru al pandemiei. Liderul PSD susține că această decizie este echivalentă cu o condamnare la moarte pentru mii de români care au nevoie de ajutor medical. În acest context, Marcel Ciolacu cere convocarea de urgență a Parlamentului pentru a îndrepta această măsură a guvernului. El a făcut o postare pe Facebook, în care și-a prezentat punctul de vedere.

„Suspendarea internărilor și operațiilor pentru pacienții care nu sunt cazuri de urgență este o crimă! Iar efectele vor fi dramatice și pe termen lung: vorbim despre condamnarea la moarte cu premeditare a mii de români!

Ne puteți urmări și pe Google News

N-a fost suficient că, de un an și jumătate încoace, zeci de mii de pacienții cronici, în special cei din zona de oncologice, n-au avut acces la tratamente sau diagnostic. Iar rezultatul a fost că 88% dintre bolnavii de cancer trataţi în România în 2019 au murit într-un singur an. Acum, au anulat, practic, dreptul la sănătate al tuturor românilor, drept prevăzut în Constituție!”, a scris liderul PSD, în postarea de pe Facebook.

PSD cere intervenția Parlamentului

Marcel Ciolacu este de părere că cei doi președinți ai Senatului și Camerei Deputaților au obligația să convoace parlamentul pentru a lua măsurile de corectare.

„Orban și Dragu, convocați urgent ședința conducerii Parlamentului că sa putem anula această decizie aberantă luată de Cîțu, în ultimele ore ale guvernării sale eșuate!”, a mai scris Marcel Ciolacu.

Raed Arafat, IGSU

Măsura a fost anunțată de Raed Arafat

La începutul acestei săptămâni, guvernul a decis ca spitalele publice să suspende internările și intervențiile chirurgicale pentru cazurile care nu prezintă urgentă. Măsura urmează să fie în vigoare pentru 30 de zile, în comtextul răspândirii cazurilor de COVID. Anunțul a fost făcut de șeful DSU, Raed Arafat.

„Suntem nevoiți să emitem un ordin pe 30 de zile care prevede ca managerii unităților publice cu paturi să dispună suspendarea internărilor pentru operații și alte tratamente care nu reprezintă urgență”, a precizat Raed Arafat la scurtă vreme după adoptarea măsurii.

Ce categorii de pacienți sunt exceptați

Raed Arafat a precizat că decizia de suspendare a internărilor nu-i vizează pe pacienții oncologici, pe cei care fac dializă, gravidele și urgențele medicale. O astfel de măsură este aplicată în baza unei analize a medicului curant de specialitate.

„Fiecare caz este analizat de medicul care tratează cazul respectiv şi decide dacă poate fi reprogramat, poate fi amânat sau dacă trebuie neapărat să fie tratat în această perioadă în unitatea respectivă”, a precizat șeful DSU.

În acest context, managerii de spitale vor trebui să trepartizeze personalul disponibilizat astfel, către structurile care tratează pacienți de COVID.