Declaraţie incendiară a lui Ciolacu după ce a aflat că a picat moţiunea de cenzură

Declaraţie incendiară a lui Ciolacu după ce a aflat că a picat moţiunea de cenzură

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi, după ce s-a aflat că moţiunea împotriva Guvernului Dăncilă a picat, că după această victorie a PSD, conducerea formaţiunii politice ar trebui să-şi recunoască greşelile.

 „A fost cea mai strânsă moțiune, trebuie să recunoaștem. A fost lejeră față de așteptările opoziției. Trebuie să recunoaștem greșelile, începând cu schimbarea lui Sorin Grindeanu și tot așa. Acum toată responsabilitatea cade pe doamna prim-ministru”, a declarat Ciolacu.

Camera Deputaților și Senatul au respins, marți, în plenul reunit, moțiunea de cenzură depusă de partidele de opoziție pentru demiterea Guvernului Dăncilă. Au fost 200 de voturi pentru, 7 împotrivă și 3 abțineri. Ca să fi trecut moțiunea erau necesare 233 de voturi.

 

Ne puteți urmări și pe Google News