SCANDALUL de la VÂRFUL ARMATEI se mută la Curtea de Apel. Breaking news

SCANDALUL de la VÂRFUL ARMATEI se mută la Curtea de Apel. Breaking news

Marți, Curtea de Apel Bucureşti va dezbate primul termen al procesului în care Ministerul Apărării Naţionale solicită anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Nicolae Ciucă.

Acțiunea a fost depusă de către MApN la Curtea de Apel Bucureşti pe data de 11 ianuarie şi are ca obiect anulare act administrative+suspendare dec. nr.1331/28.12.2018”.

Ministerul Apărării are calitatea de reclamant, iar Klaus Iohannis şi Administraţia Prezidenţială au calitatea de pârât.

Reamintim că pe 28 decembrie 2018, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat un decret prin care îi prelungeşte mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea SMAp. La momentul respectiv, Iohannis preciza că nu a fost aprobată propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, privind numirea generalului Dumitru Scarlat la şefia Statului Major al Apărării.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ulterior, Ministerul Apărării a depus o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială, prin care solicita revocarea decretului din 28 decembrie 2018, potrivit Agerpres.

Conform MApN, decretul semnat de preşedintele Iohannis încalcă dispoziţiile legale prevăzute în Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, respectiv articolul 32, alineatul 5, conform căruia „Şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an”.

Pe 14 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a calificat drept un demers „inoportun” şi „riscant” contestarea în contencios a decretului privind prelungirea mandatului generalului Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării.

Preşedintele a punctat că „pur şi simplu” propunerea ministrului Apărării a fost „nelegală”, scrie Realitatea.