Manualele de religie, UNEALTA DIAVOLULUI! Elevii, ameninţaţi cu OSÂNDA VEŞNICĂ

Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) cere ministerului Educaţiei retragerea de pe lista manualelor şcolare aprobate a patru lucrări de religie, de clasele I-VIII, pentru că, spun ei, vorbesc în mod obsesiv despre păcat, iad şi diavol.

"Discutăm de manuale care se află deja pe piaţă şi, mai rău, manuale incriminate pentru conţinutul agresiv de-a lungul anilor. Manualele sunt pline de sintagme de genul "scrâşnirea dinţilor". Anul acesta ajung să studieze religia copii de 5-6 ani", arată Toma Pătraşcu, director al Asociaţiei Seculare-Umaniste. Acesta a atras atenţia asupra faptului că micuţii învaţă la şcoală că seceta, inundaţiile sau cutremurele se produc din cauza "săvârşirii păcatelor". Iniţial, reprezentanţii Ministerului au declarat că vor analiza cu rigurozitate această sesizare şi că vor formula un punct de vedere. În scurt timp, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a anunţat că, în urma unei discuţii cu Patriarh Daniel, s-a hotârât regândirea programelor disciplinei de religie. "Disciplina religie va fi predată în şcoli după programe şi manuale noi, începând cu anul şcolar viitor, acest lucru nefiind un rezultat al iniţiaţivei pe care a luat-o o organizaţie care spune pur şi simplu ce crede. Am avut o întâlnire cu Preafericitul Patriarh Daniel în urma căreia am convenit şi la regândirea programelor disciplinei de religie. La aceasta lucrează acum o echipă, formată din specialişti şi de la Ministerul Educaţiei şi de la Patriarhie", a adăugat Andronescu.