Maniere de Mizil

Revista presei.

Ziua Maniere de Mizil

Colegiile in care candideaza varfurile PSD, Adrian Nas­tase si Mircea Geoana, au devenit zone interzise pen­tru ceilalti candidati. La Mizil, echipa de campanie a PD-L acuza agresiunea gru­purilor de batausi si vanda­lizarea materialelor electo­rale.

În fieful lui Geoana, Stolojan a fost bruiat la intalnirea cu alegatorii. Candidatul PD-L la Camera Deputatilor in colegiul Mizil, Mircea Staicu si staff-ul sau de campanie au fost amenintati si agresati de mai multe grupuri de romi trimise de PSD, reclama organizatia locala a democrat-liberalilor, intr-un comunicat de presa. Seful de campanie a lui Adrian Nastase - Vlad Cosma, fiul presedintelui Consiliului Judetean Prahova - este aratat cu degetul de pedelisti pe motiv ca ar fi coordonat mai multe actiuni de intimidare. Potrivit documentului citat, Cosma ar fi trimis mai multe grupuri de batausi care i-au amenintat pe membri echipei de campanie PD-L. "^Nu mai afisati nimic in Mizil ca va omorâm, au fost cuvintele grupurilor de batausi puse sa distruga afisele PD-L si sa intimideze echipa de campanie", sustin reprezentantii PD-L. Libertatea

"Copos a cărat moloz cu roaba"

Iacob Hanţiu, profesorul din facultate al lui George Copos, ne-a dezvăluit lucruri mai puţin cunoscute despre fostul său elev

Absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii din Oradea, George Copos, patronul Rapidului, era, încă din perioada studenţiei, un tip foarte ambiţios . Profesorul Iacob Hanţiu, care l-a avut student pe actualul miliardar, îşi aminteşte despre Copos că era un tip activ, cu multe iniţiative. “Chiar dacă a mai făcut şi năzbâtii, George Copos nu-şi neglija şcoala. Dovadă că a terminat facultatea cu media 9.50, iar examenul de stat l-a obţinut cu nota maximă”, ne-a dezvăluit profesorul Hanţiu. În timpul facultăţii, cel care conduce astăzi un adevărat imperiu în lumea afacerilor obişnuia să meargă alături de ceilalţi colegi de grupă la diferite activităţi voluntare, care în acea eră reprezentau, de fapt, o obligaţie.

Cotidianul Cum a ratat şoferul lui Geoană şansa de a fi deputat

Mircea Geoană a încercat să cucerească Moldova lui Iliescu cu ajutorul discursurilor şi al şoferului Vasile.

Drumul lui Mircea Geoană către Moldova a început agale. Nea Vasile, care conduce cu multă mândrie pe şoselele patriei autocarul roşu cu poza imensă a preşedintelui PSD, nu calcă nici la rugămintea şefului său pedala. „Ce, să dăm de necaz? Las’ c-ajungem“. Drumul până la Dorohoi a fost mai lung decât un zbor până la Beijing, dar, după cum a zis Nea Vasile la capătul călătoriei, a meritat. „Domne, ce-l mai iubeşte Moldova pe domnu’ preşedinte, extraordinar!’’. Relaţia lui Nea Vasile cu domnu’ preşedinte este plină de sentimente şi de spirit de sacrificiu, pentru că şoferul este cel care i-a protejat viaţa lui Mircea Geoană când la Baloteşti, acum două săptămâni, autocarul roşu a fost ţinta unui atentat cu sârmă. Adevărul

Ilie Năstase, la DNA

Fostul tenismen este reclamat că ar fi girat o afacere ce ar fi prejudiciat statul cu 40  milioane €. Cumpărarea şi revânzarea, în timpul- „record” de trei ore, de către Ilie Năstase a unui teren de 16.000 metri pătraţi în Floreasca vor fi supuse atenţiei DNA.

Fostul tenismen Ilie Năstase şi soţia sa Amalia sunt acuzaţi de „tertipuri“ imobiliare de către reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din Cooperaţie după ce „Fundaţia Ilie Năstase” a cumpărat şi a revândut după trei ore aproximativ 16.000 de metri pătraţi de teren de la RA- APPS lângă Clubul Voinţa din Floreasca. Preşedintele sindicaliştilor Niculae Tulbea ne-a declarat că va depune astăzi o plângere penală la DNA împotriva celor doi şi a mai multor funcţionari din RA-APPS, deoarece statul ar fi fost prejudiciat în această tranzacţie cu aproximativ 40 de milione de euro. Gazeta Sporturilor

Steaua aşteaptă retragerea Buzăului pentru a recupera puncte faţă de rivale

Steaua aşteaptă retragerea Buzăului în această săptămînă pentru a micşora distanţa faţă de Urziceni şi de Dinamo. Steaua ar putea fi mai bine poziţionată în lupta la titlu datorită Buzăului peste maximum 7 zile! Roş-albaştrii lucrează puternic în culise, iar surse autorizate au dezvăluit pentru gsp că sînt şanse foarte mari ca trupa din Crîng să se retragă pînă luni, la ora meciului cu Gloria Bistriţa.

Sîmbătă, după 1-1 cu Poli Iaşi, patronul Costel Bucur le-a spus unor jucători: "Avem doar 3 puncte, n-am bătut pe nimeni. De ce să ne mai chinuim? Mai bine ne retragem şi gata!". O eventuală renunţare a buzoienilor ar însemna retrogradarea lor în Liga a 3-a, începînd cu sezonul viitor. Apoi, conform regulamentului, dacă o echipă se retrage înainte de finalul turului, toate rezultatele ei de pînă atunci se şterg. Dacă ar abandona lupta în pauza dintre tur şi retur, atunci rezultatele ar rămîne valabile, iar toate partidele din primăvară ar fi pierdute cu 3-0. Cancan

Combinatiile nocturne ale lui Geoana

Paparazzii CANCAN au surprins joi, seara tarziu, la un restaurant din zona Aviatorilor din Capitala, o intalnire foarte interesanta. Presedintele PSD Mircea Geoana era la masa cu ambasadorul SUA, Nicholas Taubman. Ambii cu sotiile.

Aparent, o asemenea intalnire n-are nicio logica, cu atat mai mult cu cat Taubman este cunoscut ca un personaj apropiat administratiei Basescu. Secretul acestei combinatii nocturne - dezvaluit de surse din interiorul ambasadei SUA - este ca Taubman incearca sa aranjeze apele in politica interna romaneasa inainte sa isi incheie mandatul. Se pare ca ultima lui misiune la Bucuresti este sa faca o conciliere intre Basescu si cei care vor castiga alegerile. Dur critic al Guvernului Tariceanu, ambasadorul american vrea acum o apropiere de PSD. Trendul ascendent al social-democratilor din ultimele doua luni, dar si victoria democratilor in SUA - polul politic apropiat de socialistii europeni -, l-au determinat pe Taubman sa mizeze pe cartea PSD, asa incat noua guvernare de la Bucuresti sa fie mai deschisa fata de SUA. România Liberă

Goana dupa voturi cu pistolul si sabia in mana

Pe ultima suta de metri a campaniei electorale s-au incins spiritele. Adversarii politici au renuntat la argumente si au pus mana pe bate si pistoale pentru anihilarea rivalilor. Oficialii MIRA au impartit pana acum 413 sanctiuni contraventionale si au intocmit 100 de dosare penale.

"Lipeam afise pentru PD-L si a venit Marian Boxeru cu peste 100 de persoane, cu topoare, baroase, sabii. Mi-a deschis usa la masina, mi-a dat cu spray, prietenului meu i-au dat cu parul in cap si mie mi-a tras cu pistolul in picior", este declaratia lui Paul Anton, victima a bataliei electorale.  Incidentul,  urmat de  vizita pentru eliberarea de certificate medico-legale, a avut loc vineri dupa-amiaza  in satul Trestieni, comuna Ulmi din judetul Giurgiu. candalul a inceput in momentul in care membrii PD-L lipeau afise, iar cei din tabara liberala au ajuns la fata locului.  "Noi eram opt oameni, ei erau 100, cu sabii. Lui fi-miu i-au dat cu toporul in cap cu muchia, chiar aici la creier", a afirmat Tudorel Tanase.