Mult discutatele și uzatele mandate pe siguranță națională, rămân secrete, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a respins solicitarea ca Inspecția Judiciară să facă un control la Înalta Curte de Casație și Justiție pe această temă.
În România, DNA a uzat la maxim de mandate pe siguranță națională, care puteau fi prelungite câțiva ani la rând, fără ca cineva să dea o socoteală pentru ingerințele nepermise în viața privată. Aceste mandate se emit de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza unor probe, care de multe ori s-au dovedit a fi niște falsuri ordinare.
Judecătorul Dana Gârbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, a precizat în cadrul unui interviu la ”Marius Tucă Show” că a aflat cu surprindere despre faptul că Secția pentru Judecători din cadrul CSM a respins cererea de a sesiza Inspecția Judiciara, pentru efectuarea unui control la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a stabili legalitatea emiterii acestor mandate pe siguranța națională. ”Chestiunea mandatelor pe siguranță națională este una dintre acele chestiuni grave rămase în urma, unde știe toată lumea că avem o problemă - cine vrea să vadă lucrul acesta - și care trebuie tranșată. Nu poți să o târăști la infinit sperând că se va rezolva de la sine. În România au fost date la un moment dat 2000-3000 de mandate de siguranță, anual. Ele se dau pe o perioada de 6 luni de zile, sunt extrem de intruzive. Marea problema este ca erau admise în proporție de 100%", a spus judecătoarea Gârbovan, un critic acid al Statului Paralel, care a uzat la maxim de aceste mandate pentru a-și executa adversarii.
Mai mult, judecătorul Gârbovan, de la Curtea de Apel Cluj, a mai dezvăluit faptul că încă aceste mandate pe siguranță națională se folosesc pentru a se aduna probe în diverse dosare penale. ”Sigur că se mai fac. Sincer nu am cerut de la ICCJ. (...) Să nu uităm că între SRI și CSM și între SRI și Inspecția Judiciară au existat niște protocoale în baza cărora serviciile puteau să adune și să trimită date către Inspecția Judiciară și CSM privind comportamentul judecătorilor", a mai comentat Dana Gârbovan.
Despre solicitarea membrilor CSM, Blatag și Oprina de a se sesiza Inspecția Judiciară, cu privire la un control la ICCJ, pe tema acestor mandate, Dana Gârbovan a spus Secția pentru Judecători din cadrul CSM ar trebui să discute, din nou pe tema acestui subiect. ”E legitim să se revină la această cerere formulată, să fie repusă în discuția Secției și să se dispună un astfel de control. Există suficiente elemente că ar fi posibil - nu spun că este așa - să se fi abuzat de aceste mandate în ce privește judecătorii și procurorii și această chestiune trebuie tranșată”, crede Gârbovan.