Șeful Comisiei de Control a SRI, Claudiu Manda, a reacționat sâmbătă seara, după ședința Comitetului Executiv a PSD, unde primarul Capitalei, Gabriela Firea a adus acuzații dure la adresa ministrului Carmen Dan.
Manda a scris pe Facebook că niciun coleg responsabil „nu va accepta să furnizeze muniție inamicilor politici”
„În urma Comitetului Executiv Naţional putem trage câteva concluzii clare: - libertatea de exprimare a membrilor de partid în modul cel mai democratic în cadrului partidului este asigurată şi tot ce este aruncat în public sunt doar dezinformări şi manipulări ale adversarilor politici pentru a destabiliza partidul. - PSD este cel mai democratic partid din România şi, azi, am demontat şi legenda cum că funcţionăm sub o dictatură şi că preşedintele Liviu Dragnea îşi impune ideile într-un mod totalitar.
Suntem cel mai mare partid din România şi este normal să avem idei şi opinii diferite. Important este că ni le putem exprima fără nici o problem în interiorul partidului, fără a ne pune cineva pumnul în gură
Suntem conştienţi de responsabilitatea uriaşă a guvernării, şi vom rămâne uniţi. Nu vom cădea în capcana adversarilor politici care îşi doresc mai mult ca orice ca disputele interne, inerente, din PSD să se transforme în conflicte care să submineze unitatea partidului şi care să facă din monolitul PSD, un partid mai mic, uşor manevrabil! Sunt convins că nici un coleg responsabil nu va accepta să furnizeze muniţie inamicilor politici şi să le crească acestora şansele în competiţiile electorale ce urmează", scrie Manda pe Facebook.