Manchester United a învins FC Liverpool, scor 2-1, pe "Old Trafford" într-un meci contând pentru etapa a 31-a din Premier League. Duelul dintre cele două superputeri ale fotbalului mondial a fostul unul demn de o finală de Liga Campionilor.
Meciul a avut o importanţă deosebită pentru ambele formaţii, dar mai ales pentru Liverpool, care e în pericol să piardă Liga Campionilor în sezonul viitor. Trupa pregătită de Rafael Benitez e pe locul 5 (locul 4 e cel care asigură biletele pentru turul 3 preliminar al Ligii), cu 51 de puncte, la 4 lungimi în spatele echipei Tottenham Hotspur.
În urma acestui succes, Manchester United şi-a recuperat fotoliul de lider, "furat" ieri de grădiniţa lui Arsene Wenger. Arsenal a învins ieri West Ham United, scor 2-0, prin golurile reuşite de Denilson (5) şi Fábregas (83-pen). Chelsea e pe locul trei, cu 64 de puncte, la două de United şi la trei de Arsenal, dar are două meciuri mai puţin disputate faţă de "tunari" şi unul faţă de Manchester United. Chelsea joacă azi, de la ora 18:00, în deplasare, cu Blackburn Rovers.
Manchester United - FC Liverpool 2-1 Marcatori: Roney (12), Park (60) / Torres (5) Stadion: "Old Trafford", Manchester; Arbitru: Howard Webb
Manchester United: Edwin van der Sar - Gary Neville (Cpt), Rio Ferdinand, Nemanja Vidici, Patrice Evra, Darren Fletcher, Michael Carrick, Park Ji-Sung, Antonio Valencia, Wayne Rooney, Nani. Rezerve: Tomasz Kuszczak, Dimitar Berbatov, Ryan Giggs, Paul Scholes, Rafael, Jonny Evans, Gabriel Obertan. Antrenor: Alex Ferguson
FC Liverpool: José Manuel Reina - Glen Johnson, Jamie Carragher, Daniel Agger, Emiliano Insúa, Dirk Kuyt, Javier Mascherano, Steven Gerrard (Cpt), Lucas, Maxi Rodríguez, Fernando Torres. Rezerve: Diego Cavalieri, Alberto Aquilani, Yossi Benayoun, Sotiris Kyrgiakos, Ryan Babel, David N'Gog, Martin Kelly Antrenor: Rafael Benítez
- min. 11: centralul Howard Webb a acordat penalty pentru United, la intervenţia lui Macherano asupra lui Valencia. Rooney a bătut, Reina a respins, dar atacantul lui Manchester, pe fază, a introdus balonul în plasă.