Manchester City pregătește surpriza? Poza românului a apărut pe site-ul oficial

Manchester City pregătește surpriza? Poza românului a apărut pe site-ul oficial

Poza unui titular de la FCSB a apărut pe site-ul oficial al clubului Manchester City.

Preluând o informație publicată de Daily Mail, care la rândul lor au dat curs zvonurilor din mass-media românească, angajații site-ului grupării Manchester City l-au „transferat” pe Florinel Coman. „Așteptăm mai multe în săptămânilor viitoare. Ne imaginăm că vor veni”, scriu „cetățenii” din online, semn că s-a deschis sezonul zvonurilor.

De unde a pornit povestea? De la un articol publicat de Daily Mail. „City s-a interesat de câteva ori de jucătorul fostei echipe Steaua, mijlocaș care este unul dintre cele mai strălucitoare talente din țara sa și chiar a fost asemănat cu starul francez Kylian Mbappe de către patronul său, Gigi Becali. Coman a făcut parte din echipa României care a învins Anglia lui Aidy Boothroyd în vară, la Euro U21. West Ham și AS Roma îl monitorizează, de asemenea”.

Imediat ce s-a aflat vestea „transferului” lui Coman, s-a și aprins imaginația oamenilor de fotbal din România. Cum era de așteptat, caimacul l-a luat Gigi Becali, pentru care vânzarea lui Florinel Coman nu este o prioritate, dar „am cerut atunci 20 de milioane de euro, acum vreau 30. Așa cresc eu prețul, iar dacă mai dă două goluri și la echipa națională, pac, cer 50 de milioane!”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În opinia latifundiarului, Florinel Coman „va crește mult, o să valoreze 200 de milioane de euro!”.