City a condus, aseară, cu 1-0, 3-2, 4-2 şi 4-3, dar al treilea gol al oaspeților a fost decis de VAR, după un posibil henț al ibericului Llorente. Cu toate acestea, stadionul „Etihad” a explodat de bucurie în minutul 90+2, după ce Sterling a marcat, dar reușita sa a fost din offside, iar „cetățenii” s-au văzut eliminați . 

Pe Guradiola a avut, totuși, puterea ca la finalul meciului să lăude jucătorii, fanii, adversarii, și le-a urat succes în semifinale.

E greu, eram aproape de calificare. A fost crunt, dar trebuie să acceptăm asta. În repriza secundă am făcut tot ce ne stătea în putinţă, dar s-a terminat rău pentru noi. Susţin VAR-ul. Ar fi de văzut doar golul lui Llorente, poate a fost henţ. Dintr-un unghi pare henţ, dintr-altul nu. Sunt pentru fotbalul corect. Când e offside, e offside! Nu ştiu despre golul lui Sterling. Am văzut faza, iar dacă oamenii decid că e offside, atunci e offside. Ce pot să zic?!

Am ratat un penalty în tur, ne-am creat o sumedenie de ocazii în retur şi sunt foarte mândru, mai ales de public. A fost o noapte incredibilă. Nu am văzut niciodată stadionul ca în seara asta, de când sunt în Manchester. Au ştiut că am dat totul, dar aşa este fotbalul. Imprevizibil”, a declarat Pep Guardiola la conferinţă de presă, potrivit Mirror.

 

Citește și: