Mâncați ouă prăjite și ouă fierte cât mai puteți! Peste 6 luni se schimbă totul

Mâncați ouă prăjite și ouă fierte cât mai puteți! Peste 6 luni se schimbă totul sursa: commons.wikimedia.org

Având în vedere că pe piața europeană poate apărea peste 6 luni o nouă companie care a creat ouă pe baze de plante, este din ce în ce mai clar că oul de pasăre, așa cum îl știu mulți dintre noi de-o viață, poate deveni o amintire nu peste mult timp. Iată cum persoanele care consumă regulat ouă prăjite și ouă fierte pot fi nevoite să renunțe la acest obicei din cauza preocupărilor legate de protejarea mediului, sănătate şi bunăstarea animalelor.

În acest context, nu putem ignora că în viitor s-ar putea să nu mai putem mânca ouă prăjite sau ouă fierte. Aici s-ar putea ajunge fie din cauza motivelor expuse, fie din cauza faptului că populația planetei va crește într-un ritm care va impune o alternativă alimentară.

Până în prezent, piaţa a fost dominată de carnea şi laptele produse pe bază de plante, dar din ce în ce mai companii alimentare dezvoltă brânză sau ouă pe bază de plante.

Interesul din ce în ce mai mare pentru această variantă alimentară are legătură cu faptul că piaţa europeană a ouălor a fost evaluată la 9,2 miliarde de euro, conform Bloomberg, citată de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ultima companie care creează ouă pe baze de plante este producătorul de alimente alternative Eat Just Inc. Compania citată a făcut un pas important pentru vânzarea ouălor produse din fasole Mung în Europa.

De la ouă de găină la ouă din plante

După ce Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a decis că produsul companiei Eat Just este sigur, mai este nevoie de votul europarlamentarilor. Procedura nu va dura mai mult de 6 luni.

sursa: commons.wikimedia.org

Eat Just comercializează ouă pe bază de plante în America de Nord, America Latină şi Asia, inclusiv China. În 2022, se mizează și pe intrarea pe pieţele din Marea Britanie şi Europa.

Conform sursei citate, vânzările de alternative la produsele alimentare de origine animală sunt în creştere pe mapamond. La fel sunt și preocupările legate de protejarea mediului, sănătate şi bunăstarea animalelor.

Se pare că ele îi determină pe europeni să reducă semnificativ consumul de carne de vită sau porc. Revenind la Eat Just, trebuie spus că ea procesează fasolea Mung într-o pudră şi ulterior utilizează acizii pentru a separa proteina din care este realizat produsul Just Egg.

Câte ouă pe bază de plante au fost vândute

La începutul acestui an, compania a anunţat că a vândut o cantitate care poate fi comparabilă cu 100 de milioane de ouă. „Credem că piaţa europeană este cel puţin la fel de mare ca şi cea din SUA şi posibil chiar mai mare deoarece există o atitudine mai favorabilă cu privire la importanţa alimentaţiei sustenabile″, a declarat directorul celor de la Eat Just, Josh Tetrick.

Revenind la EFSA, mai trebuie spus că experții ei au subliniat că deși conţinutul de proteine ar putea fi similar, ouăle Eat Just au un conţinut mai redus de aminoacizi esenţiali decât ouăle de găină.

La un moment dat, Comisia Europeană va lua o decizie despre condiţiile de utilizare şi etichetare a produsului. Amintim că în Europa se comercializează și alte ouă produse pe bază de proteină din plante.

Spre exemplu, compania Zero Egg foloseşte proteina din năut şi cartofi, iar cei de la Nestle SA au introdus ouă pe bază de proteină din plante sub marca Garden Gourmet.