Managerul spitalului din Caracal îl atacă pe Gigi Becali. ”Nu există nici o donație”

Managerul spitalului din Caracal îl atacă pe Gigi Becali. ”Nu există nici o donație”

Zilele trecute, Gigi Becali, finanțatorul echipei FCSB, declara că a făcut donații, care constau în măști și materiale medicale pentru mai multe spitale, inclusiv cel din Caracal.

”Am fost și la Craiova, și la Caracal, și la Pitești. Am dat măști și materiale. Am fost la mănăstire să mă rog. La noi o să treacă, noi avem Liturghia”, a declarat Becali pentru Digi Sport.

La Pro Sport, latifundiarul din Pipera a fost și mai generos în declarații. „Eu nu mai stau după Guvernul României că au început să ne moară oamenii din cauza Coronavirusului. Miercuri am alocat bani pentru ajutorului spitalelor din Craiova, Pitești și Caracal. Cheltui cât este nevoie. Nu mă interesează că dau 100.000 de euro, 200.000 de euro, dau cât trebuie. Le-am spus la doctori că le voi cumpăra măști, calculatoare, mobilier, combinezoane și tot ce le trebuie, dar trebuie să înțeleagă și ei că sunt și eu om, nu robot. Nu pot răspunde în permanență la telefoane”, a spus Gigi Becali.

Dincolo de declarațiile bine intenționate făcute de Gigi Becali, managerul Spitalului municipal Caracal, Marian Mitran a dat publicității un comunicat de presă, datat 27 martie 2020, în care se arată că latifundiarul nu a făcut nici o donație. ”Ca urmare a numeroaselor articole apărute în presă și pe paginile de socializare, dorim să informăm cetățenii municipiului Caracal că până la această oră Spitalul municipal Caracal, nu a primit nici o donație de la domnul Gigi Becali și nici de la altă persoană în numele acestuia. Dacă această donație se va înfăptui, imediat vom aduce la cunoștința cetățenilor printr-un comunicat de presă”, a spus Marian Mitran.

Ne puteți urmări și pe Google News