Managerul de la Spitalul Floreasca, acuzat de favorizarea infractorului Năstase

Medicul Radu Macovei, managerul spitalului Floreasca este urmărit penal de procurorii DNA sub acuzaţia de favorizare a infractorului. El a fost pus sub învinuire în dosarul tentativei de suicid a fostului premier Adrian Năstase. Un alt medic este cercetat sub aceeaşi acuzaţie.

UPDATE Potrivit unui comunicat al DNA, în aceeaşi cauză a fost pus sub învinuire şi Simona Petrica Bragadireanu, medic la secţia ATI (terapie intensivă) în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie. În ordonanţa de extindere a cercetărilor şi de începere a urmăririi penale se arată că "exista date şi indicii temeinice că învinuiţii Macovei Radu Alexandru şi Bragadireanu Petrica Simona, prin atitudinea lor, au îngreunat şi au încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fostului prim ministru Adrian Năstase", se arată în comunicatul DNA Macovei s-a prezentat astăzi la Direcţie şi a luat la cunoştinţă învinuirile aduse de procurori. La ieşire, acesta nu a vrut să facă nicio declaraţie. În 26 iunie, procurorii au început urmărirea penală faţă de medicul Şerban Brădişteanu, faţă de Gheorghe Dumitru, adjunct al şefului Poliţiei Capitalei, Nicolae Costea şi Marian Apostol, ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Capitalei, pentru favorizarea infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie. Au ignorat regulamentele Potrivit procurorilor, există date şi indicii temeinice că cele patru persoane învinuite, prin atitudinea lor, au îngreunat şi au încercat să zădărnicească executarea pedepsei de doi ani de închisoare aplicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fostului premier Adrian Năstase. În acest dosar a fost audiat atunci şi medicul Ioan Lascăr, în calitate de martor. Şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr, şi şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, Şerban Brădişteanu, l-au operat pe Adrian Năstase în 21 iunie.