Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Constanța a decis rezilierea contractului de management cu Danuț Căpățână care, în această după amiază, a fost arestat preventiv pe 30 de zile de Tribunalul București pentru luare de mită în valoare de peste 85.000 de euro. Până la desemnarea prin concurs a unui alt manager, Spitalul va fi condus, interimar, de actualul președinte al Consiliului de Administrație, medicul chirurg Cătălin Grasa, vicepreședinte al organizației județene a PSD Constanța.
Ședința Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Andrei” Constanța era programată pentru astăzi, fără a avea vreo legătură cu reținerea de ieri a managerului Dănuț Căpățână. Venit din mediul privat, medicul militar Dănuț Căpățână a condus Spitalul Județean începând din 2009. De atunci, managerul i-a arătat, cu orice prilej, “recunoștință veșnică domnului președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu”. Mai ales în 2010 când spitalele județene au trecut în proprietatea Consiliilor Județene.
A fost și anul în care Dănuț Căpățână și-a înființat, împreună cu soția, o firmă de management în domeniul sanitar şi spitalicesc. În 2013, când lui Căpățână i-a expirat contractul de management, pe persoană fizică, CJ Constanța, condus de același Nicușor Constantinescu, a organizat licitație publică pentru selectarea unui manager al Spitalului Județean, pe persoană juridică. Firma câștigătoare a fost exact cea condusă de Dănuț Căpățână, contractul de management fiind valabil până în decembrie 2016. Familia Căpățână încasa, astfel, 6000 de euro pe lună de la Consiliul Județean Constanța.
Actualul președinte interimar al CJ Constanța, Cristinel Dragomir, susține că răspunzător pentru toate contractele încheiate de Spitalul Județean Constanța este managerul Dănuț Căpățână. “Cele două contracte de prestări servicii cercetate de DNA, cel din 2014, și acesta în care managerul a fost reținut nu implică în nici un fel CJ Constanța. Fondurile nu au venit de la noi. Consiliul Județean fiind proprietarul spitalului, nu am avem nici un fel de amestec în modul în care este cheltuit banul public”, explică Dragomir. Admite însă că un președinte de CJ este informat de manager asupra contractelor.
Reținerea lui Dănuț Căpățână a fost o supriză pentru actuala conducere a CJ Constanța care il privea ca pe un “bun și corect” director de spital. „Nu se aștepta nimeni la așa ceva și nu cred că cineva a crezut că există vreo neregulă la vreun contract. Acele contracte pentru prestări servicii IT sau orice alt serviciu sunt, exclusiv, din veniturile spitalului, sau din decontările care se fac cu Casa de Asigurări de Sănătate. Consiliul Județean a finanțat numai cheltuieli de investiții pentru reparații capitale, în secții, și cofinanțări obținute de la Ministerul Sănătăți”, a dat lămuriri președintele interimar al CJ Constanța, Cristinel Dragomir.