Management teatral tranșat în instanță. Directorul Teatrului German din Timișoara poate participa singur la concursul de management

Fostul director al Teatrului German de Stat Timișoara a câștigat procesul cu Primăria Timișoara, prin care a contestat revocarea din funcție. Curtea de Apel Timișoara a respins, joi, recursul Primăriei Timișoara în procesul cu Lucian Vărșăndan, fostul manager al Teatrului German de Stat din Timișoara. Acesta a fost înlăturat din funcție după ce autoritățile au refuzat să-i analizeze proiectul de management pentru următorii cinci ani, pe motiv că nu ar fi avut studii de specialitate.

Vărșăndan a avut două mandate de manager, al doilea încheindu-se în octombrie anul trecut. În primăvară, conform procesurii, activitatea acestuia a fost evaluată, el obâinând nota 9,88, ceea ce, conform legii, îi permitea să se prezinte singur la concursul pentru un nou mandat.

Șefa de la Resurse Umane din primărie a refuzat analiza dosarului motivând că Lucian Vărșăndan „nu are studii pentru un post de conducere”.

După ce s-a ajuns în instanță, Tribunalul Timiş a dispus anularea HCL nr. 29/30 ianuarie 2018, prin care se aproba regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management pentru teatrul german, obligând totodată primăria să continue procedura administrativă de analiză a noului proiect de management depus de Lucian Vărşăndan. Totodată, tribunalul obliga primăria, prin primar, la repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului prin publicarea hotărârii într-un ziar de largă circulaţie şi, timp de 15 zile, pe pagina principală a site-ului primăriei, la rămânerea definitivă a acesteia. Administrația publică a făcut recurs, însă l-a pierdut, prin două hotărâri, din 12 septembrie 2018 şi 13 septembrie, la Curtea de Apel Timişoara.