Mamele lesbiene cresc copii mai inteligenţi

Să fii crescut de părinţi de acelaşi sex nu este nicidecum un impediment pentru dezvoltarea psihologică, arată o echipă de cercetători din Statele Unite, în contextul în care, în urma inseminării artificiale, s-a născut primul copil al unui cuplu de lesbiene.

De fapt, spun specialiştii, spre deosebire de copiii proveniţi din familiile clasice, mamele lesbiene au reuşit să crească copii care, la vârsta de 17 ani se orientau deja spre o educaţie academică şi care nu au înfăptuit infracţiuni de niciun fel.

"Sunt multe locuri în Statele Unite unde cuplurilor de acelaşi sex nu li se permite să adopte copii sau să aibă grijă de copii aflaţi în dificultate, deşi, până în prezent, nu există nicio dovadă că psihicul acestora ar putea fi afectat din această cauză. Însă, ce ştim cu exactitate este că dezvoltarea psihică armonioasă a unui copil depinde foarte mult de dragostea părintească", spune doctorul Nanette Gartrell, de la University of California, din San Francisco, care, în 1986, a demarat aşa-numitul studiu "US National Longitudinal Lesbian Family". Deşi opozanţii cuplurilor de acelaşi sex aduc drept argument valorile culturale şi religioase, mulţi sunt de părere că a creşte alături de doi taţi sau de două mame nu reprezintă un impediment pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.

Studiul s-a bazat pe observarea a 77 de familii care aveau copii de ambele sexe. Cercetătorii le-au intervievat pe mamele lesbiene cu privire la copiii lor, pe care apoi i-au notat într-o listă de observaţie a evoluţiei lor comportamentale, pe care au actualizat-o din 1986 şi până în prezent. Fiecare copil, odată ajuns la vârsta adolescenţei, completa un chestionar psihologic.

La final, când au fost comparate rezultatele obţinute de la familiile clasice cu acelea formate din părinţi de acelaşi sex, s-a constatat că, în cazul familiilor homosexuale, copiii prezentau performanţe şcolare mai bune, aveau foarte puţine probleme sociale, erau mai puţin agresivi şi încălcau mai puţine reguli. "Aceste rezultate demonstrează că, de cele de mai multe ori, nu părinţii sunt adevărata problemă a dezvoltării copiilor. Mulţi dintre copiii incluşi în studiu nu s-au confruntat cu niciuna dintre problemele frecvente ale culpurilor de homosexuali sau lesbiene, aşa cum se credea iniţial. De aceea cercetarea noastră este deosebit de importantă", a explicat Ian Rivers, profesor de dezvoltare umană în cadrul Universităţii Brunel din Marea Britanie.