Mamă minoră, găsită cu gâtul tăiat sub privirile copilului

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş efectuează cercetări pentru omor şi ucidere din culpă, după ce într-o locuinţă din comuna Mica a fost descoperit cadavrul unei minore cu gâtul tăiat şi al unui tânăr spânzurat.

„La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, care, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Tribunalului Mureş, a efectuat cercetarea locului faptei şi a stabilit că în imobil se află decedată o tânără, de 17 ani, care prezenta leziuni la nivelul gâtului. Cu ocazia verificărilor efectuate a fost identificat, într-o anexă a gospodăriei, şi cadavrul unui tâ- năr de 24 de ani, ce prezenta leziunile specifice ale unei asfixii mecanice prin spânzurare”, a arătat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că minora ucisă a mers în vizită, împreună cu copilul ei în vârstă de un an, la locuinţa tânărului găsit spânzurat şi că, întrucât nu s-a mai întors, o vecină a decis să o caute. Acelaşi surse susţin că minora a fost găsită cu o plagă tăiată la gât, în timp ce copilul era lângă ea.