O MAMĂ și COPILUL ei, victimele CROCODILULUI MÂNCĂTOR de OAMENI

Un crocodil a atacat şi mâncat o femeie care se dusese împreună cu copilul său în vârstă de 5 luni să ia apă dintr-un lac din nord-vestul Ugandei, au anunţat luni reprezentanţii autorităţilor.

Autoritățile ugandeze au declarat că atacul crocodilului a avut loc vineri pe malul lacului Albert. Potrivit cotidianului local The Daily Monitor, mai mulţi săteni de pe malul lacului au încercat să îi salveze pe femeie şi pe copilul ei însă au eşuat, transmite Agerpres.

''Îi sfătuim pe oameni să evite zonele în care trăiesc aceşti crocodili mâncători de oameni'', a declarat pentru DPA purtătorul de cuvânt al Autorităţii pentru faună sălbatică din Uganda (UWA), Bashir Hangi.

''Crocodilii stau în zonele în care se înmulţesc peştii, însă când populaţia de peşti se epuizează ies la suprafaţă şi atacă şi mânăncă oameni'', a adăugat Hangi.

Un crocodil de 700 de kilograme care a omorât şi mâncat cinci persoane în ultimii cinci ani a fost capturat săptămâna trecută pe malurile estice ale lacului Victoria, a declarat pentru DPA un alt reprezentant al UWA, Peter Ogwang.