Majoritatea PNL din Senat începe să se contureze. Senatorul independent Andrei Volosevici a anunţat, în debutul şedinţei plenului Senatului de joi, că va activa în continuare în cadrul grupului parlamentar al PNL.
"Vă informez că începând de azi voi activa în grupul parlamentar al PNL", a declarat acesta de la tribuna Senatului, potrivit Agerpres.
Volosevici a părăsit grupul parlamentar al PDL în februarie 2014. Senatorul Andrei Volosevici a fost ales în colegiul uninominal 5 din circumscripţia electorală nr. 31 Prahova.