MAJORĂRI salariale pentru MAI MULTE CATEGORII profesionale. Politiștii vor avea PLĂTITE orele SUPLIMENTARE. OUG 91 a trecut de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, OUG 91/2017 care majorează cu până la 15% salariile mai multor categorii profesionale și stabileşte plata orelor suplimentare ale poliţiştilor cu 75% din solda lor de bază, plafondându-le la 3%.

OUG 91/2017 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu 175 de voturi "pentru", 83 "împotrivă" şi 14 abţineri, în Camera Deputaţilor, for decisional, potrivit Mediafax.ro.

„S-au mărit grilele pe anumite domenii astfel încât să nu mai iasă în urma măririi cu 25% de la 1 ianuarie din grilă şi să piardă la salariu. (..) Au fost măriri între 10 şi 15%”, a declarat preşedintele Comisie de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, marţi, după adoptarea raportului comisiei.

Preşedintele Comisie de muncă a precizat că jandarmii vor primi o indemnizaţie de 10% pentru intervenţii „pentru că stau de dimineaţă în ploaie şi ascultă cum suflă unii în vuvuzelă”.

Prin OUG 91/2017, parlamentarii au stabilit ca orele suplimentare pe care le fac poliţiştii să fie plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează în limita de 3%.

„Am votat astăzi ca orele suplimentare să fie plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează într-o limită de 3%, să nu fie un festival de ore suplimentare, ai nu ai treabă, te duci la serviciu (...) Până acum orele suplimentare se compensau cu timp liber. În momentul de faţă, plătindu-se există posibilitatea să exagereze cu orele suplimentare”, a precizat Solomon.

Deputaţii au majorat şi salariile din sistemul de sănătate.

"Am scos din lege sintagma unităţi sanitare publice astfel încât să se aplice măririle de la 1 martie pentru tot personalul medical, inclusiv, asistentele şi medicii din şcoli, din centrele de expertiză (...). Am rezolvat şi problema ambulanţierilor şi şoferilor de ambulanţă pentru că medicul şi cu asistentul nu merg singuri pe maşina respectivă la intervenţie şi de multe ori şoferul participă activ la resuscitare, căratul tărgilor. Intră pe grila din 2022 inclusiv şoferii, ambulanţieri, de la 1 martie”, a spus preşedintele comisiei.

Salarii mărite vor primi şi directori din deconcentrate, personalul din Consiliul Concurenţei, angajaţii Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, a precizat Solomon.

„Toţi cei care ieşeau din grila de salarizare în urma măririi cu 25% le-a fost majorat salariul din grilă, care va fi atins în 2022, astfel încât să rămână în lege fără pierderi. Este o dispoziţie în lege pe care am votat-o tot astăzi de recalculare de reîncadrare a tuturor celor care au avut de suferit în urma aplicării legii de la 1 ianuarie şi ei vor primi banii din urmă dacă este cazul”, a spus Solomon.