Fostul şef al ANI, Horia Georgescu, a declarat, ieri, în faţa Comisiei de Control SRI, că a girat, la Bruxelles, la cererea fostului director SRI, numirile în justiție ale Laurei Codruţa Kovesi şi Tiberiu Niţu, și că George Maior se interesa de dosarele aflate în instanță ale președintelui Klaus Iohannis și actualului director SRI, Eduard Hellvig.
Președintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a afirmat că fostul şef al ANI a relatat că la Bruxelles exista percepția că respectivele numiri în justiție nu sunt „o soluție oportună”. „Georgescu a mai relatat ceva. Atunci când au fost nominalizaţi pentru procuror şef al DNA Kovesi şi procuror general Niţu, spunea că au existat discuţii cu dl. Maior, că există o îngrijorare a europenilor că nu e o soluţie oportună şi că a fost rugat să meargă la Bruxelles şi să discute cu reprezentanţii Comisiei Europene ca să-i asigure că Kovesi şi Niţu sunt propuneri bune şi că îşi vor face treaba”, a spus Manda.
Urmărire
Horia Georgescu a declarat în fața parlamentarilor că a discutat cu fostul şef SRI despre dosarele care ajungeau la ANI, printre acestea fiind şi cel al președintelui și al actualului directorului SRI.
„Nota legată de Klaus Iohannis care viza fapte de incompatibilitate din anul 2009-2010, apoi dosarul a mers în instanţă la Curtea din Alba Iulia, apoi la ICCJ. Georgescu a fost întrebat dacă a avut discuţii cu Maior legat de dosarele din competenţa ANI. Răspunsul a fost da. Dacă a avut discuţii când deja dosarele erau în instanţă. Răspunsul a fost da”, a pr ecizat șeful Comisiei SRI.
Cât priveşte dosarul de incompatibilitate al actualului şef al SRI, Manda a spus: „În octombrie 2012 a primit nota despre ministrul Dezvoltării, Eduard Hellvig, iar decizia a fost în noiembrie 2012, la începutul campaniei electorale. ANI, parcurgând sesizarea respectivă, a stabilit la aceeaşi dată şi incompatibilitate pentru Dan Mihalache. Întrebat (Horia Georgescu n.r.) dacă a avut discuţii cu dl Maior despre cele două cazuri, răspunsul a fost da. Întrebat dacă au fost discuţii cât erau dosarele în instanţă, răspunsul a fost da”.
Intervenție
Președintele Comisiei SRI a adăugat că o altă temă de discuţie a fost contextul numirii lui Georgescu la conducerea ANI, acesta susţinând în cadrul comisiei că fostul şef al SRI ar fi intervenit pentru el. La finalul discuţiilor cu fostul șef al ANI, care au durat aproape şase ore, Claudiu Manda a anunțat că i se va cere fostului șef SRI să vină de urgenţă la comisie pentru a discuta, subliniind că după audierea lui Georgescu s-a ajuns la concluzia că Maior a minţit la audieri când a susţinut că îl cunoaşte vag pe fostul președinte al Agenției.