Maşină carbonizată la Timişoara. A fost cuprinsă de flăcări din senin

Imagini incredibile, marţi, pe o stradă din Timişoara: o maşină a ars cu totul sub ochii proprietarului şi ai trecătorilor.

Autoturismul Opel, de culoare gri-metalizat, aproape s-a carbonizat sub ochii martorilor.  Incidentul a avut loc de dimineaţă, pe strada Gheorghe Lazăr. Autoturismul a luat foc în urma unui scurt circuit şi a ars aproape în totalitate, spun pompierii care au intervenit de urgenţă pentru a preveni o posibilă explozie.

Proprietarul maşinii povesteşte că se afla la volan, având-o pe soţia sa alături, când din bordul maşinii a început să iasă fum. Bărbatul a tras imediat pe dreapta, însă nu a mai apucat să facă nimic, deoarece în câteva secunde maşina a fost cuprinsă de flăcări. A sunat imediat la 112, iar pompierii care au intervenit au lichidat incediul.

Maşina este atât de distrusă încât proprietarul mai poate doar să o valorifice la o firmă de colectare a fierului vechi.