Maidanezii, pe mâna poliţiei

Noua lege pentru protecţia animalelor lasă în sarcina oamenilor legii identificarea câinilor abandonaţi şi amendarea stăpânilor acestora. Câinii, pisicile sau alte animale fără stăpân descoperite vagabondând prin oraş cad în sarcina poliţiei, conform unei reglementări recent apărute în noua lege pentru protecţia animalelor - nr. 9/2008. Oamenii legii ar trebui să-i depisteze pe iubitorii de animale care-şi lasă prietenii necuvântători pe străzi şi să-i amendeze cu sume cuprinse între 800 şi 1.500 de lei.

În unele cazuri grave, de maltratare sau omorâre a animalelor, amenzile date de poliţişti s-ar putea transforma, potrivit legii, în închisoare de la o lună la un an şi jumătate. Chiar dacă nu ştiu exact cum o vor face, reprezentanţii poliţiei se declară gata să se ia în piept cu stăpânii inconştienţi. Îi creştem sau îi omorâm?

Organizaţiile pentru protecţia animalelor au sprijinit această lege, mai ales din perspectiva unui articol care prevede interzicerea eutanasierii animalelor, cu excepţia celor care au boli incurabile. Acest articol ar fi trebuit să salveze de la moarte maidanezii bucureşteni, care, dacă nu sunt adoptaţi în termen de şapte zile de la prindere, sunt trimişi pe lumea cealaltă de către Administraţia pentru Supravegherea Animalelor (ASA).

Totuşi, pentru că noua lege scapă din vedere anularea unui articol din vechea lege, care prevede chiar eutanasierea, ASA a decis să-şi vadă mai departe de treabă. „Articolul 1 din vechea lege (nr. 205/2004) prevede că gestionarea animalelor fără stăpân este reglementată de legislaţia proprie. Deci de alineatul 2 din Legea nr. 227/2002, care spune că animalele sunt eutanasiate după şapte zile dacă nu sunt revendicate“, explică Simona Panaitescu, director la ASA.

Atât timp cât acest articol nu este abrogat de noua lege, Panaitescu spune că ASA nu poate să ţină câinii în adăposturi mai mult de o săptămână. „De altfel, nici bucureştenilor nu cred că le-ar conveni să crească 600 de câini (câţi avem acum) în adăposturi ani întregi, din bugetul oraşului. Nicăieri în lume nu se întâmplă asta“, completează directorul Administraţiei. 80% dintre câinii adoptaţi se întorc pe străzi În ultimii cinci ani, municipalitatea a cheltuit aproape patru milioane de euro de la buget, pentru cele câteva campanii de strângere a maidanezilor din oraş, sterilizarea, dar şi adăpostirea în bazele primăriei. Din cele două centre pe care le mai are acum ASA, de la Chiajna şi Theodor Pallady, iubitorii de animale pot adopta căţei, cu condiţia să se angajeze în scris că îi vor îngriji.

„Din păcate, 80% dintre câinii adoptaţi de la noi - pentru care primăria cheltuieşte bani cu prinderea, sterilizarea, crotalierea (montarea unui cercel în urechea maidanezului, pentru identificarea acestuia şi a stăpânului) şi adăpostirea timp de şapte zile - sunt apoi abandonaţi pe străzi“, susţine Panaitescu. Abandonaţi şi împuşcaţi

Directoarea ASA este nemulţumită că noua lege prevede sancţionarea stăpânilor care-şi abandonează animalele numai de către poliţie. „Conform legii, organele MIRA, poliţia, trebuie să constate abandonul şi să-i sancţioneze. Or, poliţia numai grija asta n-o are. În plus, ei nu au baza de date cu CNP-ul proprietarilor care au adoptat câinii, bază pe care o avem noi. Numai la finele anului trecut, o doamnă de la o organizaţie de protecţie a animalelor a venit şi a luat 30 de câini de la noi, i-a dus la Glina şi i-a abandonat în zăpadă. Primarul de acolo a şi împuşcat câţiva“, povesteşte directorul ASA. REACŢIE

Poliţiştii, gata să ia măsuri

La rândul lor, oficialii poliţiei susţin că, de regulă, actele normative care prevăd sancţiuni dau astfel de competenţe şi poliţiei. „Consider că o lege care protejează animalele este mai mult decât bine-venită. Dacă prevederile acestei legi impun ca poliţiştii să ia măsuri, atunci o vom face“, a precizat comisarul Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei. (Raluca Dan)