Maidanezii încurcă legile în parlament

Adăposturile Primăriei Capitalei sunt blocate cu maidanezi.

Nu intră şi nu iese nici picior de câine, din cauza unor contradicţii legislative votate recent de parlament. „Avem adăposturile pline şi nu mai putem soluţiona petiţiile care vin din partea oamenilor deranjaţi de câinii liberi pe stradă“, spune Simona Panaitescu, director al Administraţ iei pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

Cei 600 de maidanezi, pe care serviciul primăriei i-a ridicat de pe străzi şi-i ţine momentan în adăposturile de la Chiajna şi Theodor Pallady, pot fi doar adoptaţi, deoarece noua lege pentru protecţia animalelor instituie interdicţia eutanasiei pentru câinii sănătoşi, dar pe care nu-i vrea nimeni. Experienţa 2007 arată însă că, din 20.000 de câini câţi a adunat ASPA de pe străzi, numai 20% au fost adoptaţi, iar 80% dintre aceştia s-au reîntors, de fapt, pe maidane.

Deşi iniţial juriştii primăriei găsiseră o chichiţă legislativă care să salveze ASPA de la blocaj, ulterior au fost obligaţi să aplice Legea nr. 9/2008, chiar dacă e contradictorie.   Panaitescu susţine că le-a scris ONGurilor care se ocupă cu protecţia animalelor să vină să adopte cât mai mulţi câini, ca să se deblocheze situaţia. Totuşi, partea aberantă abia se coace în parlament, unde modificările la Legea nr. 227/2002 (pe care funcţionează ASPA) tocmai au trecut de Senat şi aşteaptă votul deputaţilor.

„Senatorii au decis că ASPA va prinde câinii din teritoriu, îi va steriliza, apoi le va da drumul din nou pe stradă, sub titulatura «câini comunitari». Practic, modificările ne obligă să încălcăm Legea nr. 9/2008, care spune că abandonarea în stradă a animalelor constituie infracţiune“, sesizează nedumerită Simona Panaitescu.