Maia Sandu vrea Republica Moldova în UE până în 2030

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Maia Sandu a declarat că nu se va lăsa și că va face orice pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană înainte de 2030. Ea consideră că țara ei merită să se alăture celorlalte state.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, dorește ca ţara sa să adere la Uniunea Europeană înainte de 2030. „Dorinţele mele sunt foarte ambiţioase”, a spus Sandu în declaraţii transmise pe postul public de televiziune Moldova-1.„Cred că trebuie să devenim membri ai Uniunii Europene până la sfârşitul acestui deceniu”.

UE a acceptat candidatura la aderare a Republicii Moldova în luna iunie, când a acorda acelaşi statut şi Ucrainei. Acest lucru i-a dat încredere Maiei Sandu, chiar dacă conduce una dintre cele mai sărace și problematice, din punct de vedere economic, țări.

Intrarea în UE implică un proces lung şi complex de aliniere a legislaţiei la cea europeană, dar Dumitru Alaiba, noul ministru al Economiei, a anuțat că va reduce birocraţia pentru a pune bazele unei economii favorabile afacerilor şi pentru a accelera aderarea la UE. Dumitru Alaiba, noul ministru al Economiei, a găsit va face mai multe schimbări, mai exact dereglementarea economiei şi revizuirea unui sistem fiscal greoi care a descurajat investitorii, a permis extinderea corupţiei şi a redus veniturile.

Sursa foto: Gov.ro

Ce strategie a adoptat Rebublica Moldova

Republica Moldova încearcă să scape și de dependenţa de gazul rusesc, dar și de protestele faţă de creşterea inflaţiei. Compania de stat din Republica Moldova, Energocom, a anunţat un acord cu Nuclearelectrica din România pentru furnizarea de energie electrică care să acopere 80% din cantitatea anticipată ca deficientă în ianuarie 2023.

Mai mult, producătorii români de energie au primit permisiunea de a vinde energie electrică Republicii Moldova la preţul plafonat de 450 de lei/MWh, scrie Agerpres.

Maia Sandu cere ajutorul

Cu toate că Maia Sandu speră ca Republica Moldova să intre în UE, țara sa se confruntă cu prosteste, bombe rusești, frig și întuneric. Aceasta a cerut ajutorul celorlalte state pentru a face față situației dificile.

„Riscăm să rămânem fără gaze şi electricitate. Cheltuielile pentru facturi ale unei familii s-au ridicat la 70 - 75% din venituri”, a spus Maia Sandu. Ea a cerut ajutorul României, dar și celorlalte state vecine.