Maia Sandu a semnat un decret privind noua componență a cabinetului său. Cine va fi noul purtător de cuvânt al instituției prezidențiale

Președinție. Sursa foto: protv.md

Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu a semnat joi un decret care prevede ajustări în componența echipei sale. Unii dintre consilieri își vor continua activitatea în domeniile deja gestionate, în timp ce alții vor prelua atribuții noi.

Noul purtător de cuvânt al instituției prezidențiale

Potrivit Direcției informare și comunicare cu mass-media a Aparatului Președintelui, Igor Zaharov, care până acum a ocupat funcția de consilier pentru afaceri europene și comunicare strategică, va deveni consilier pe comunicare publică și purtător de cuvânt al președintei. Olga Roșca va prelua atribuțiile de consilier pe politică externă și afaceri europene.

Noul purtător de cuvânt al instituției prezidențiale, Igor Zaharov. Sursa foto: www.facebook.com/igor.zaharov.16

De asemenea, președinta Maia Sandu a acceptat demisiile Irinei Gotișan, care a deținut funcția de purtător de cuvânt al instituției prezidențiale, Iulianei Cantaragiu, consilieră pentru protecția mediului, și Angelei Brașoveanu, consilieră în domeniul culturii.

Adrian Băluțel va ocupa în continuare funcția de șef al Cabinetului Președintelui Republicii Moldova.

Un nou mandat de șef de stat

Maia Sandu a depus marți jurământul de învestire în funcția de președinte al Republicii Moldova și a intrat în exercițiul funcției.

La ședința solemnă au participat reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului și Curții Constituționale. După intonarea imnului de stat, președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a dat citire hotărârii cu privire la validarea alegerilor. Ulterior, Maia Sandu, cu mâna pe Constituție, a depus jurământul.

Președinta Maia Sandu. Sursa foto: www.facebook.com/maia.sandu

După depunerea jurământului, președintele Curții Constituționale a anunțat că președintele Republicii Moldova a intrat în exercitarea funcției.

Maia Sandu este prima femeie șef de stat și cel de-al șaselea președinte al Republicii Moldova. Aceasta a devenit primul președinte ales de popor, care a reușit să obțină două mandate.

Potrivit Constituției Republicii Moldova, jurământul este depus în fața Parlamentului și a Curții Constituționale, cel târziu la 45 de zile după alegeri. Mandatul Președintelui Republicii Moldova durează patru ani și se exercită de la data depunerii jurământului.