Mai puţini bani la Fondul Public de Salarii

Fondul de salarii trebuie redus gradual în următorii patru ani de la 8% la 5% din PIB, acest lucru fiind solicitat de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) la negocierile cu Guvernul, au declarat astăzi surse oficiale.

Vestea fusese anunţată încă de la mijlocul săptămânii, dar este pentru prima oară când se precizează plafonul “de atins” fixat de reprezentanţii Fondului. Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks a menţionat că, în acest moment, fondul public de salarii reprezintă 8% din PIB.

"Per total fondul de salarii va trebui adus sub control", a declarat Franks. Potrivit oficialului FMI, salariile în sistemul public s-au dublat într-o perioadă de trei ani: "Fondul de salarii a crescut mai mult decât dublu în ultimii trei ani. Acest trend de creştere nu este sustenabil şi creează o enormă presiune pe buget. Trebuie reformată structura sistemului public de salarii. Acest lucru nu înseamnă neapărat că salariaţii vor avea reduceri de venituri. Sistemul pentru stabilirea salariilor trebuie simplificat şi îmbunătăţit".

Guvernul va putea cheltui discreţionar o parte din eventualele încasări peste nivelul de venituri convenit cu Fondul Monetar Internaţional, iar o altă parte o va economisi.

Sursa: Mediafax