Mai mulți politicieni au demisionat din partidul în care a intrat Diana Șoșoacă. „Vedem acte dictatoriale nedemne de persoane care se consideră educate”

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

După ce și-a făcut apariția în viața politică prin partidul AUR, Diana Șoșoacă s-a certat cu liderii și a trecut printr-o o perioadă grea, după ce a fost exclusă și a fost nevoită să meargă la formațiunea S.O.S. România. Dar acum trăiește momente cu adevărat dramatice!

La doar jumătate de an de la schimbarea politică, mai mulți vicepreședinți de la nivel național și președinți de filialele județene au luat o decizie ce pare mai mult îndreptată împotriva ei.

Am un anunţ de făcut în ceea ce mă priveşte. De astăzi, vă anunţ că sunt membră a Partidului S.O.S. România”, a transmis atunci Șoșoacă. Nouă membri și-au prezentat demisia din Partidul S.O.S. România, acuzând că membrii conducerii au o atitudine nefirească și autoritară, dar și un vocabular nedemn.

Motivele pentru care mai mulți membri au demisionat din S.O.S. România

În comunicatul emis, foștii membri ai partidului au ținut să menționeze că și-au dat demisia și nu au fost dați afară, așa cum s-a vehiculat în spațiul public. Ei au spus că gestul lor a fost unul îndelung gândit și analizat, mai ales după ce s-a petrecut în ultimul timp la nivelul conducerii.

„Văzând cu părere de rău, din ce în ce mai des acte dictatoriale nedemne de persoane care se consideră educate și care fac bravadă de un patriotism de fațadă, am considerat că locul nostru nu mai este în Partidul S.O.S. România.

Nu a fost un gest ușor, după o muncă asiduă, în echipă, ci a fost luat cu deplină maturitate politică. Considerăm că nu ne putem regăsi într-un proiect politic care tinde să devină tot mai mult o manifestare egocentrică a unor persoane care și-au trecut aproape pe persoana fizică un partid care la început a reprezentat o speranța pentru toți românii care-și iubesc țara, și care au crezut că vremea schimbării a venit”, se arată în comunicat.

Aceștia spun că majoritatea filialelor partidului s-au realizat prin forțele lor proprii și este trist să constați că se fac anumite gesturi care nu sunt în concordanță cu activitatea și principiile unui partid politic, care se vrea a fi patriotic.

„Cu siguranță, în viitor ne vom regăsi tot împreună într-un proiect politic care va reprezenta un model de românism, de patriotism autentic, nu de fațadă, care va genera un curent cu adevărat suveranist în care țara și interesele locuitorilor să fie pe primul loc, și nu numai resursele care stârnesc atât de mult interese străine de țară”, au încheiat aceștia comunicatul.

Cine sunt politicienii demisionari

Au demisionat din partid:

  • Av. Dobre Cristina, fost Președinte al Filialei Județene Prahova a Partidului S.O.S. România, fost Vicepreședinte al Partidului S.O.S. România;
  • Translator autorizat, Inspector resurse umane Simoiu Maria, fost Președintele Filialei Județene Argeș a Partidului S.O.S. România, fost Vicepreședinte al Partidului S.O.S. România;
  • Tehnician proiectant Ilie Hălmaciu, fost Președintele Filialei Județene Sibiu a Partidului S.O.S. România, fost Vicepreședinte al Partidului S.O.S. România;
  • Asistent medical Tomoioagă Stela, fost Președintele Filialei Italia a Partidului S.O.S. România;
  • Programator IT automatizări Apostol Ștefan Iulian, fost Vicepreședinte al Partidului S.O.S. România, Vicepreședinte al Filialei Italia a Partidului S.O.S. România;
  • Economist, Expert Fonduri, Auditor pe procedura de management al calității, Inspector resurse umane Stoica Iuliana, fost Trezorier al Partidului S.O.S. România, fost Vicepreședinte a Filialei Județene Prahova a Partidului S.O.S. România;
  • Asistent medical Hapca Andreea, fost Președintele Filialei Belgia a Partidului S.O.S. România;
  • Antreprenor Nechita Tiberius Daniel, fost Președinte al Filialei Județene Vaslui a Partidului S.O.S. România;
  • Jurist și Teolog Strugar Leonard-Ioan, fost Vicepreședinte al Filialei Județene Sibiu a Partidului S.O.S. România, potrivit știripesurse.ro.