Magistratul Cristi Danileţ: "Peste 2.900 de minori, condamnaţi definitiv în 2013. Alţi 3.000 au fost victime în dosare"

Peste 2.900 de minori au fost condamnaţi definitiv anul trecut, iar alţi peste 3.000 au fost victime în dosare cu condamnare definitivă, a precizat, luni, judecătorul Cristi Danileţ, în cadrul unei conferinţe de închidere a unui proiect prin care au fost deschise două săli pentru audierea copiilor.

Judecătorul Cristi Danileţ a arătat că de ani de zile există o specializare a judecătorilor pentru cauzele cu minori, iar la nivelul tribunalelor funcţionează secţii specializate pentru astfel de dosare. El a mai spus că s-a reuşit crearea şi menţinerea unui singur tribunal pentru minori, la Braşov, în care judecătorii au, într-adevăr, un mod mai specializat în lucrul cu minorii, potrivit mediafax.ro

Magistratul a arătat că specialiştii francezi spun că "tratează minorii", în timp ce în România abordarea este cu totul diferită. "Ei consideră că minorii trebuie să fie trataţi, nu judecaţi, după cum spunem noi cu uşurinţă. (...) Dincolo de tratamentul minorilor, cred că o atenţie deosebită trebuie acordată prevenirii", a spus Danileţ, precizând că există o problemă cu adulţii care nu prea respectă legea în România.

Statisticile

Statisticile ne arată că, în fiecare an, unul din trei adulţi este implicat într-un dosar civil sau penal, ceea ce este inimaginabil. Dacă reuşim să îi convingem de la o vârstă fragedă că legea trebuie respectată, poate peste 10-15 ani vom avea şi noi mai puţine astfel de cazuri", a adăugat judecătorul.

Cristi Danileţ a precizat că, în 2013, au fost condamnaţi definitiv 2.905 minori, respectiv 2.730 de băieţi şi 175 de fete, iar alţi 3.038 de copii au fost victime în dosare cu condamnare definitivă.

"Aceste persoane care vin în contact cu organele judiciare trec prin mai multe stadii, care încep cu primele audieri, la Poliţie, eventual cu următoarele audieri, la Parchet, după care urmează audierile în instanţă: în primă instanţă şi apoi căile de atac. Sigur că retrăind acele evenimente acest lucru înseamnă revictimizare", a spus magistratul, explicând că în ţări precum Franţa minorii sunt audiaţi în săli speciale şi înregistraţi audio-video, astfel încât să nu fie obligaţi să povestească de mai multe ori ceea ce li s-a întâmplat.

Magistratul a mai spus că România are anumite prevederi legale ce permit audierea la locul în care se află copiii, însă, în practică, se preferă aducerea lor în sălile de judecată.

Ce este proiectul "Audis"

Proiectul "Audis: pentru o mai bună audiere a minorului" - coordonat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernametale pentru Copii, implementat în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne şi finanţat de Ambasada Franţei în România, Federaţia "La voix de L'Enfant" şi Fundaţia "Terres des hommes" - a avut ca obiectiv îmbunătăţirea practicilor existente în România privind instrumentarea cauzelor cu minori. În cadrul proiectului care a avut un buget total de peste 82.000 de euro au fost deschise primele săli pentru audierea minorilor la direcţiile pentru protecţia copilului Dâmboviţa şi Cluj.