Toate privilegiile magistraților din România. Salarii și pensii uriașe și alte avantaje

Verdict arhivă EVZ

Magistrații din România se bucură de privilegii total diferite față de oricare alt segment de activitate. Pe parcursul carierei aceștia au parte de salarii generoase. De altfel, avantajele practicării acestei meserii nu se termină nici după ce aceștia intră în rândul pensionarilor.

Magistratura reprezintă o putere importantă în stat. Magistrații incluși în acest corp profesional au parte de o serie de privilegii, total diferite de cele ale salariaților de rând. Nu doar salariile se numără printre avantajele acestei cariere, ci și alte avantaje care vin odată cu titulatura de magistrat.

Magistrații din România, la ani lumină față de salariații de rând

Pensii speciale, asistență medicală extinsă sau salarii uriașe. Acestea sunt doar câteva dintre avantajele de care magistrații din România beneficiază. Casta magistraților se traduce ca un stat în stat, în interiorul căruia plătitorul privilegiilor este bugetul de stat.

Concret, fiecare contribuabil din România aduce o mică parte în remunerația pe care magistrații din România o primesc.

Conform unui document al Ministerului de Finanțe, magistrații din România au parte de salarii uriașe. Salariile acestora sunt cuprinse între 32000 de lei și 17.000 de lei. Cel mai mic salariu din acest segment poate fi încasat de către un președinte de Curte de Apel. Cel mai mare salariu respectiv de 17.000 de lei poate fi acordat unui judecător după doar 5 ani de vechime în muncă.

Euro. Sursa foto: Pixabay

Toate salariile magistraților includ sporuri care fac referire la condițiile grele de muncă. De asemenea, aceștia sunt plătit și pentru suprasolicitarea neuropsihică dar și pentru păstrarea confidențialității.

Per total, sporurile cumulate pentru aceste categorii de salarii ajung la pragul de 6000 de lei pe lună.

După încheierea carierei, magistrații din România se bucură și de pensii generoase. O astfel de pensie medie ajunge în prezent până la 21000 de lei.

Un alt avantaj al meseriei este acela că magistrații din România pot ieși la pensie până în 50 de ani. Un salariat de rând iese la pensie la 63 de ani în cazul femeilor. Totodată, vârsta minimă de pensionare în cazul bărbaților este de 65 de ani.

De asemenea, membrii castei beneficiază și de călătorii gratuite în țară  atât cu trenul precum și cu avionul, potrivit Ziare.com.