Puţin peste 20 de judecători şi procurori orădeni au protestat în tăcere, pe scările din holul Palatului de Justiţie din Oradea
Ei s-au declarant împotriva ordonanţei prin care Guvernul a modificat legile Justiţiei. Magistraţii şi-au transmis, însă, în scris, revendicările, între care se numără şi suspendarea activităţii Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor comise de magistraţi, informează colegii de la xiarul Bihoreanul. Procurori de la Parchetul Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, DNA Oradea şi judecători de la instanţa locală şi de la Tribunalul s-au strâns, joi după-amiaza, în jurul orei 16.00, în holul Palatului de Justiţie. Fiecare magistrat ţinea în mână o coală inscripţionată cu mesaje „Independenţă”, „Stat de drept” şi „Constituţie”.
Ordonanță adoptată neloial
„Este ca urmare a ordonanţei de urgenţă care a fost luată fără consultarea corpului magistraţilor. De exemplu, noi am avut azi şedinţă de analiză a soluţiilor şi tot azi am primit proiectul, ca să dăm un răspuns, în condiţiile în care ordonanţa a fost adoptată ieri. A fost adoptată în mod neloial, fără a se solicita un punct de vedere din partea profesionaliştilor, care aplică legea. Deci noi nu protestăm pentru că am avea un interes personal, această ordonanţă afectează întregul sistem”, a explicat procurorul Radu Alba de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea pentru ebihoreanul.ro. Magistraţii au anunțat că vor continua protestul şi în zilele următoare.