Magistrații europeni pentru democrație si libertăți (MEDEL) au votat o rezolutie la Chisinau, pe data de 21 noiembrie, prin care "isi exprima profunda ingrijorare fata de esecul CSM de a clarifica pentru opinia publica implicarea SRI-ului in procedurile judiciare și faptul că problema agenților acoperiți din justiție nu a fost încă clarificată", se arată într-un comunicat al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR)
"Lipsa unei dezbateri publice referitoare la aceste chestiuni importante pentru independenţa justiţiei este de natură a slabi democraţia în România", ar mai fi spus magistraţii europeni. Ei s-au arătat "şocaţi" să afle "că CSM a decis că declaraţia generalului SRI Dumitru Dumbravă, potrivit căreia instanţele reprezintă un «câmp tactic» pentru acest serviciu secret, nu afectează independenţa justiţiei"."Încă şi mai şocant este că CSM a folosit la deliberări note clasificate ale SRI, prin care acesta îşi explică implicarea în procedurile judiciare. Utilizarea acestor note inaccesibile publicului îngrădeşte dreptul cetăţenilor români la un proces echitabil şi aruncă şi mai multă îndoială asupra independenţei justiţiei în România", se spune în rezoluţie.
Apel la transparență
Magistraţii europeni afirmă că toate legile, regulamentele şi convenţiile referitoare la administrarea justiţiei trebuie să fie accesibile publicului. "Faptul că nici judecătorii nu au acces la informaţiile privind relaţia dintre procurori şi serviciile secrete sau la modul în care serviciile operează în instanţe, unde, de altfel, nu ar trebui să fie prezente, ridică serioase probleme în ceea ce priveşte modul în care justiţia este administrată în România", se mai arată în comunicat.
MEDEL reaminteşte necesitatea transparenţei absolute în sistemul judiciar, precum şi rolul CSM de garant al independenţei şi transparenţei, că fundamente ale încrederii publicului în justiţie.
Agenții acoperiți
Un alt aspect care a ridicat preocupare în rândul magistraţilor europeni a fost neelucidarea existenţei unor agenţi acoperiţi printre magistraţi. "CSAT nu a furnizat încă un update cu stadiul activităţii pe care o desfăşoară pentru a verifică declaraţiile magistraţilor că nu sunt agenţi acoperiţi ai vreunui serviciu secret", se afirmă în comunicat.
O îngrijorare suplimentară pentru magistraţii europeni a fost provocată de recunoaşterea SRI-ului din raportul de activitate pe anul 2014 că acest serviciu de informaţii acţionează permanent pentru a examina calitatea şi consistentă informaţiei adresate parchetelor, acurateţea argumentaţiei juridice şi, respectiv, relevanţă probelor. "Cu alte cuvinte, SRI a recunoscut că acţionează că o parte în procedurile judiciare, ceea ce este cu totul interzis de lege", afirmă magistraţii europeni.
"Lipsa unei dezbateri publice, ezitarea mass mediei de a discuta şi investiga aceste aspecte importante, precum şi reacţiile sporadice ale societăţii civile slăbesc democraţia în România. Cel mai bun exemplu pentru a ilustra această stare de fapt este că o nouă lege «Big Brother» a fost adoptată fără nicio dezbatere publică sau parlamentară şi cu o reacţie palidă a mass mediei şi a societăţii civile", au spus magistraţii.
Apelul Medel
MEDEL face apel către toate autorităţile române competenţe pentru a clarifica toate aspectele privind implicarea serviciilor secrete în justiţie, implicare ce este de natură să submineze independenţa justiţiei. "Vom susţine în continuare demersurile judecătorilor şi procurorilor români pentru apărarea independenţei justiţiei şi vom informa instituţiile europene despre această gravă situaţie din România", şi-au concluzionat magistraţii europeni rezoluţia.
Magistraţii români au fost reprezentanţi la această întâlnire de judecător Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România.