Cei cinci magistrați, membri ai completului de judecată care vor judeca apelul lui Liviu Dragnea la condamnarea sa de 3 ani și șase luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive sunt: Rodica Cosma, Valentin Horia Selaru, Simona Nenita, Francisca Vasile si Ioana Alina Ilie.
Ziare.com prezintă într-un articol cine sunt, mai exact cei cinci judecători
Astfel, Rodica Cosma si Simona Nenita, au dat recent decizia definitiva de achitare a fostului edil din Ramnicu-Valcea, Mircia Gutau, care era condanmat la 3 ani si 6 luni inchisoare pentru luare de mită. Sentința a fost anulată, în urma rejudecării procesului în baza unei decizii CEDO.
De asemenea, Rodica Cosma a dat mai multe decizii de achitare în dosare mediatizate, printre care și cel al Laurei Vicol.
Tot Cosma a făcut opinie separată în cazul condamnării lui Gigi Becali, în dosarul Schimbului de terenuri cu MApN.
Pe de altă parte, Cosma a decizii de condamnare în dosarul "Valiza", în care era implicat Gigi Becali (definitivă), în dosarul fostului senator PSD, Cătălin Voicu (definitivă), în cazul milionarului Dan Adamescu (definitivă), procesul fostului ministru al Apărării, Corneliu Dobrițoiu (definitivă), cazul fostului ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi (fond), dosarul Zambacian în care era judecat Adrian Nastase (fond) sau al fostului deputat PSD, Ion Stan (fond).
În cazul in care unul dintre cei cinci judecători din complet se abține, sau sunt recuzați de avocați din acest complet, aceștia pot fi înlocuiți de supleanții Tatiana Rog, Florentina Dragomir, Rus Andrei Claudiu, Luciana Mera si Sandel Macavei.