Formaţiunile politice maghiare iau poziţie comună faţă de autonomia Ținutul Secuiesc

UDMR, PPMT şi PCM (cele trei formaţiuni politice maghiare din România) vor semna, luni, la Cluj-Napoca, o luare de poziţie comună în vederea alinierii conceptelor de autonomie, potrivit Mediafax.

Preşedintele PPMT, Szilagyi Zsolt, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că documentul semnat de liderii celor trei formaţiuni politice, Kelemen Hunor (UDMR), Szilagyi Zsolt (PPMT) şi Biro Zsolt (PCM) va stabili nişte principii comune.

„Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPM) şi Partidul Civic Maghiar (PCM) vor semna o luare de poziţie comună în vederea alinierii conceptelor de autonomie ale celor trei formaţiuni politice. În ultimii 15 ani au fost multe discuţii pe marginea unor proiecte, iar declaraţia care va semnată, luni, la Cluj-Napoca va stabili nişte principii comune. Pe această bază se va putea merge, poate, mai departe. Vom vedea care va fi finalul acestui demers”, a spus Szilagyi.

 

Reamintim că UDMR şi PCM au semnat, în 21 martie 2014, un parteneriat strategic care a vizat, printre altele, înfiinţarea unui grup de lucru comun pentru proiectele privind autonomia culturală transilvană şi autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. De asemenea, în urma acestui parteneriat, la alegerile din 2016, PCM a primit două locuri eligibile de parlamentari pe listele UDMR, în judeţele Covasna şi Mureş.

Astfel, deputatul UDMR, József Kulcsár-Terza, a depus la sfârșitul lunii decembrie, în Parlament, o inițiativă legislativă individuală în vederea transformării Ținutului Secuiesc într-o regie autonomă, cu atribuții care, actualmente, aparțin României.

Printre compentențele naționale care se doresc a fi transferate secuimii sunt dreptul de a face legi proprii, dreptul de control asupra activității poliției locale, respectiv înființarea și susținerea unor posturi de televiziune și de radio care să contribuie la realizarea obiectivelor maghiare.

Terza este preşedintele organizaţiei Trei Scaune a Partidului Civic Maghiar (PCM și şi-a obţinut mandatul de deputat pe lista Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).