Magazinele etnobotanice din Bucureşti ar putea fi închise

Consiliul General din Primăria Municipiului Bucureşti intenţionează închiderea magazinelor care vând plante etnobotanice în apropiererea şcolilor.

În cursul zilei de vineri, Primăria Capitalei a cerut poliţiştilor o situaţie cu magazinele care vând plante etnobotanice, aflate în apropierea unităţilor de învăţămînt, spun surse din prefectură.

Listele întocmite de poliţişti arată că în fiecare sector al Bucureştiului, în apropierea unităţilor şcolare, sunt cel puţin şase-şapte astfel de magazine.

Decizia de închidere a acestor shopuri este alimentată şi de rezultatul unei acţiuni a poliţiştilor de la Crimă Organizată şi a inspectorilor de la Garda Financiară, desfăşurată în noaptea de vineri spre sâmbătă, când, pe lângă plantele etnobotanice interzise, s-a confiscat şi cocaină.

Tocmai de aceea, susţin surse din prefectură, consilierii au luat în discuţie închiderea tuturor acestor magazine, nu numai a celor de lângă şcoli.