Vasile Maftei a discutat doar de două ori cu oficialii de la CFR Cluj, înainte de a accepta să vină în Gruia. Ardelenii l-au numit al doilea căpitan al echipei.
Vasile Maftei a fost uşor de convins să lase Unirea Urziceni şi să accepte oferta celor de la CFR Cluj, campioana României la fotbal. "Am discutat doar de două ori. Au mai fost discuţii cu Rapid, cu Vaslui, iar cu Mihai Stoica m-aş fi dus oriunde, însă nu puteam juca la Steaua, aşa cum nu puteam juca pentru Dinamo", a pus Maftei la "Dolce Sport".
"Mă bucur că am ajuns la un club aşa de mare. Îmi era dor de Liga Campionilor. Vreau să joc din nou în această competiţie", a spus Maftei, care nu este trecut pe lista trimisă de CFR la UEFA pentru actuala ediţie a Ligii Campionilor. În această seară, CFR înfruntă AS Roma, în ultimul meci din faza grupelor, neavând nicio şansă de calificare mai departe.
Drept răsplată pentru că a ales din nou culorile vişinii (jucătorul a crescut şi s-a lansat la Rapid), cei de la CFR l-au răsplătit oferindu-i ocazia să fie căpitan. Maftei a fost desemnat al doilea purtător al banderolei, după Cadu, căpitanul tradiţional.