DNA Cluj a decis ca Anna Horvath, viceprimarul cercetat pentru fapte de corupție a Clujului, mai trebuie să petreacă încă 60 de zile în stare de control judiciar. Anna Horvath nu va putea fi nici viceprimar în această perioadă.
Pe contul său de facebook , Anna Horvath a anunțat că DNA Cluj a prelungit măsura controlului judiciar și că va atacă aceasă dispoziție a procurorilor anticorupție la Tribunalul Cluj. ”În cursul zilei de mâine voi contesta această decizie, urmând ca instanța să pronunțe soluția definitivă. În aceste 60 de zile au fost audiați toți martorii, faza de urmărire penală apropiindu-se de sfârșit. De aceea consider, că invocarea bunei desfășurări a anchetei nu poate constitui motiv pentru a nu mă lăsa să îmi continui munca. În această perioadă am stat cu toată deschiderea la dispoziția organelor competente, cum voi sta, firesc, și în continuare”, scrie viceprimarul Anna Horvath, aflat acum în concediu fără salar.
Anna Horvath mai susține că regret faptul că nu poate să ”slujească” mai bine pe cei care au votat-o și au ales-o în funcția de consilier local iar mai apoi în funcția de viceprimar. ”Regret, în schimb, nespus de rău, că printr-o asemenea decizie cei care au încredere în mine și a căror reprezentare mi-am asumat vor fi dezamăgiți de aceste circumstanțe nedorite”.
Calvarul unui afacerist clujean și mafia de la urbanism
Pe de altă parte, procurorii DNA au audiat mare parte din persoanele implicate și care i-au acordat candidatului UDMR Anna Horvath, sume importante de bani, ca și sponsorizare electorală.
Unul dintre aceștia este Ambrus Adam (foto), dezvoltator imobiliar clujean și om de afaceri. Ambruș Adam a sponsorizat-o pe Anna Horvath cu suma de 8.000 de lei, iar prin intermediul firmei sale, Amera Grup SRL, a mai donat către UDMR Cluj, încă 9.000 de lei. Ambruș Adam spune că a donat din ”proprie initiative”, dar probele de la dosar arată clar cum a fost plimbat vreme de doi ani, de la Ana la Caiafa, pentru o autorizație de construire.
În declarația data la DNA, bărbatul povestește cu lux de amănunte despre cum se lucrează la Serviciul de Urbanism al Primăriai Cluj Napoca.
”În cursul anului 2014, chiriașul principal și majoritar al Amera Tower SRL, care este E-On Business Services SRL mi-a solicitat o soluție pentru a pune la dispoziție o clădire cu destinație de grădiniță pentru copiii angajaților. În luna octombrie 2014, am achiziționat o clădire de birouri lângă clădirea Amera Tower SRL cu scopul de a înființa o grădiniță pentru copii. În cursul lunii noiembrie 2014 am solicitat Primăriei Cluj Napoca un certificat de urbanism pentru schimbare de destinație din moară, în clădire multifuncțională și amenajări interioare și exterioare”, a declarat Ambruș Adam.
Prima încercare
Din acest momentul a început calvarul clujeanului care nu vroia decât să construiască o grădiniță. În luna decembrie 2014, Primăria Cluj Napoca i-a eliberat un certificat de urbanism prin care i s-a cerut să obțină o serie de avize.
Adam Ambruș a depus dosarul întreg în data de 25 martie 2015, după care, la finele lunii aprilie 2015, a primit aviz negativ, pentru simplul motiv că Planul de Urbanism Zonal a fost anulat de o instanță în anul 2008. Culmea este că aceiași functionari publici nu i-au spus nimic despre acest lucru, în decembrie 2014. ”Timpul a decurs în defavoarea noastră – au trecut 5-6 luni – și eram foarte supărați pe instituția Primăriei, am avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai Serviciului Urbanism, respectiv cu doamnele Ciuban Corina (șefServiciu Urbanism) și Ligia Subțirică (architect șef), care ne-au comunicat să redepunem solicitarea de urbanism, bazat pe noul PUG și, de asemenea, ne-au solicitat să întăbulăm clădirea grădiniței ca și spațiu de birouri”, a mai declarat Ambruș Adam.
A doua încercare
Clujeanul s-a conformat și în cursul lunii iunie 2015 a întăbulat clădirea și a depus o altă documentație pentru obținerea unui nou certificat de urbanism, document pe care l-a primit în data de 15 iulie 2015.
La scurt timp, omul de afaceri clujean a depus toate avizele necesare dar documetația a fost respinsă din nou. ”A urmat o altă sesiune de întâlniri cu cele două doamne din cadrul Primăriei Cluj Napoca, care au avut loc la sediul Primăriei și care mi-au comunicat să depun o altă documentație pentru obținerea certificatului de urbanism, în vederea elaborării unui PUZ nou”.
A treia încercare
Pentru a treia oară, clujeanul a depus o altă documentație completă pentru obținerea unui certificat de urbanism, iar în cursul lunii ianuarie 2016, a obținut acest document în baza căruia urma să obțină o autorizație de construire.
Calvarul omului de afaceri nu s-a oprit aici, deoarece după ce în luna mai 2016, proiectul a fost avizat pozitiv de către comisia de specialitate, urmând eliberarea autorizației de construire, la ședința Consiliului Local Cluj Napoca, din data de 16 iunie 2016, proiectul a fost scos de pe ordinea de zi deoarece îi lipseau două avize, cel de la siguranța circulației și cel de la sănătatea populației. ”Aflându-mă în biroul doamnei Ligia Subțirică, unde se afla și doamna Horvath Anna, am rugat-o pe doamna Ligia Subțirică să urgenteze obținerea avizului de la siguranța circulației iar pe doamna Horvath Anna să urgenteze obținerea avizului de la sănătatea populației, având în vedere că de aproximativ un an și jumătate nu am reușit să obținem această autorizației de construire”, mai suisține Adam Amdruș.
SMS-ul către Boc și finanțarea electorală
Între timp, au fost alegerile locale, iar Ambruș Adam a cotizat la UDMR și la campania viceprimarului Horvath Anna , în total suma plătită fiind de 17.000 de lei. Pentru aceste motive, afaceristul clujean și-a permis să îl roage pe viceprimarul UDMR, cercetat acum pentru corupție, să intervină.
Așa se face, că Horvath Anna i-a cerut sprijinul chiar lui Emil Boc, primarului Clujului, pentru această problemă. ”Dl. primar îmi cer scuze de deranj: este la Dvs. un aviz urgent de la doamna Mărincean (șeful Direcției de Siguranța Circulației, din Primăria Cluj Napoca - n.n.) cu care poate fi pus pe ordinea de zi a Consiliului Local, PUZ-ul grădiniței pe care am aprobat în CTATU. Ați putea vă rog semna pentru a fi făcut proiectul de HCL? Mulțumesc mult! A. Horvath”, este SMS-ul interceptat de DNA în data de 30 iunie 2016, la ora 14.44.
După această intervenție, la următoarea ședință de Consiliu Local, din data de 6 iulie 2016, a fost aprobat PUZ-ul pentru această grădiniță, care a funcționat vreme de un an de zile, fără actele legale emise de Primăria Cluj Napoca, după care, la de 26 septembrie 2016, Primăria Cluj Napoca a emis mult dorita autorizație de construire.