O adevărată mafie a hoților de cai funcționa pe raza mai multor județe din țară, iar carnea cabalinelor ajungea în magazine, fără a fi verificată. O funcționară de la Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Iaşi a fost prinsă, în flagrant, de ofițerii DGA, în timp ce lua șpagă în schimbul a 205 de pașapoarte falsificate care atestau că animalele unor samsari ar fi fost sănătoase pentru a fi duse la abatoare și sacrificate. Mituitorul a făcut infarct.
Caz halucinant în județul Iași. De ani de zile sute de cai sau măgari au fost sacrificați fără a fi verificați de medici veterinari, iar carnea acestora a ajuns în magazine de profil. Anchetatorii, polițiști de la IPJ Iași și Direcția Generală Anticorupție (DGA), sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, au reușit să stopeze fenomenul care luase amploare din cauza complicității unui funcționar public. Este vorba despre Costela Brânzan, pentru care instanța a dispus, luni, cercetarea sub control judiciar, pentru 60 de zile, după ce judecătorii au respins cererea de arestare la domiciliu.
Ea singurul specialist din cadrul Oficiului pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (OARZ) Iaşi care elibera pașapoarte pentru transportul și sacrificarea de ecvidee (cai, măgari etc.). Ea are ca atribuţii actualizarea bazei de date, precum şi monitorizarea mişcărilor acestor animale.
Polițiștii și procurorii au intrat pe firul acestei anchete după ce au obţinut informaţii conform cărora, la un abator din localitatea Şerbăuţi, judeţul Suceava, ar fi fost transportate pentru a fi sacrificate cabaline pentru care proprietarii nu aveau documente de provenienţă sau aveau documente întocmite în fals. În mod normal, ne-au explicat surse judiciare, pentru eliberarea unui pașaport de la OARZ, proprietarii animalelor trebuie să facă dovada că acestea le aparțin și că au un aviz sanitar pentru ele. Paşapoartele se eliberează în baza unor investigaţii realizate de către medicii veterinari, a căror preţ poate ajunge până la 60 de lei per animal. Întocmirea frauduloasă a acestor paşapoarte poate ascunde şi eventuale boli pe care animalele duse la sacrificat le pot avea. Veterinari chestionați de Ziarul de Iași au estimat că aproximativ 70% dintre caii din judeţul Iași se comercializează fără documente, pentru toţi fiind necesare paşapoarte în vederea transportului şi sacrificării.
Din informațiile obținute de EVZ de la anchetatori, Costela Brânzan îi învăța pe samsari cum să procedeze și să falsifice actele necesare eliberării pașapoartelor. Ancheta a fost extinsă și la un abator din județul Harghita dar oamenii legii nu exclud ca animalele să fi fost sacrificate și în alte locații. Mai mult, pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că mulți cai sau măgari „înmatriculați” la Iași erau furați. Până acum, s-a dovedit că au fost sacrificate ilegal cabaline de pe raza a trei județe: Iași, Suceava și Harghita, dar ancheta este în curs.
Samsarul a făcut preinfarct
Costela Brânzan a fost prinsă în flagrant, săptămâna trecută, de echipa operativă ai DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Iaşi şi Centrului Operaţional 1 Iaşi, în timp ce primea mită, printr-un intermediar, de la de la patronul unei firme.
Procurorii transmit că, în schimbul sumei de 1.500 de lei, Brânzanu le-ar fi înmânat o sacoşă cu 206 paşapoarte necesare transportului şi sacrificării animalelor, documente întocmite fără respectarea legii. Sacoşa ar fi fost predată Zenoviei Radu, concubina unui samsar de animale pe nume Gheorghe Ghimpu, în zona McDonalds, de lângă gara din Iași, susţin surse juridice.
„Imediat s-a intervenit, ocazie cu care s-a constatat că Brânzanu Costela avea în buzunarul drept al hainei suma de 1.500 lei. Întrebată fiind de provenienţa banilor, aceasta a susţinut că îi aparţin şi că urmează să achite cu ei o rată la bancă. Totodată ea a susţinut că le-a remis numiţilor R.Z. şi P.D. mai multe paşapoarte pentru ecvidee, aproximativ două sute. Fiind întrebată, numita Brânzanu Costela a negat că a primit de la persoanele menţionate vreo sumă de bani. Suma de 1.500 lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor“, au precizat procurorii. După flagrant, concubina samsarului l-a sunat pe Ghimpu care a fugit de acasă. Pe drum, la Roman, el a suferit un preinfarct, fiind ridicat conştient de ofiţeri şi dus la spital. Bărbatul este internat la Institutul de Boli Cardiovasculare, iar medicul curant nu permite momentan audierea sa, programată abia la finalul acestei luni.
După flagrant, polițiștii au efectuat șapte domiciliare, dintre care două la abatoarele de pe raza judeţelor Suceava şi Harghita şi una la instituţia publică la care lucra inginerul zootehnist, Costela Brânzan - Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Iaşi.
Funcționarul public este acuzat de luare de mită, iar samsarul și concubina lui pentru dare de mită și complicitate la dare de mită.
La activități s-a beneficiat de suportul tehnic şi operativ din partea D.O.S. – Brigada Operaţiuni Speciale Iaşi.