Fostul ofiţer SRI, Adrian Radu, pus sub control judiciar sâmbătă dimineaţă după un presupus flagrant făcut precizări explozive despre acest caz într-o declaraţie pentru FLUX 24. După acest aşa zis flagrant nu s-a făcut nici măcar cerere de arestare. Cazul a pus foarte multe întrebări.
Adrian Radu a făcut mai multe dezvăluiri despre SRI.
FLUX 24 a prezentat fără nici un comentariu punctul de vedere al fostului ofiţer SRI, Adrian Radu:
Referitor la asa zisul flagrant organizat vineri seara in care “mafia” Grupului de la Bravo au incercat sa imi acorde rolul principal, declar urmatoarele:Prahova este condusa in prezent de mafia “GRUPULUI DE LA BRAVO” (denumit generic asa de catre ziarul Comisarul de Prahova al carui director sunt), grup format din seful SRI Prahova (Sabin Iancu) zis “Suca de Bailesti”, procurorul Negulescu Mircea de la DNA Ploiesti, zis “Portocala”-omul SRI-ului, George Stanciu, zis “Mardare”, Cristian Ganea, zis “Motanul”, ziaristul Catalin Stavri, zis “Peste”, Catalin Ionita, fost director la SC Birotehnic SRL Ploiesti, care se recomanda capitan SRI in rezerva, grup din care face parte si denuntatorul din acest caz, Cezar Stoichiciu - directorul CSM Ploiesti.
Comisarul de Prahova a devoalat public intentiile acestui grup de crima organizata cu privire de incercarea acestuia de a prelua puterea totala in Prahova. Acum cca aproape doua luni, imediat dupa alegerile locale, cand reprezentantul lor, Ganea Cristian a pierdut alegerile in fata actualului primar PNL-Adrian Dobre, Grupul de la Bravo a stabilit intocmirea unui dosar penal lui Adrian Dobre pentru ca acesta sa fie suspendat si interimar sa ajunga Cristian Ganea si, implicit, subsemnatului, deoarece s-a considerat ca, prin dezvaluirile mele si ale ziarului pe care il conduc, le-am redus drastic sansele de castig. Totodata trebuia sa aiba un dosar si senatorul Daniel Savu, deoarece este considerat omul lui Sebastian Ghita, o tabara adversa, iar Daniel Savu a iesit din PSD si a candidat singur, ca independent reducand din sansele de castig al Grupului de la Bravo.Mai mult, la cca 2 saptamani dupa castigarea alegerilor, renumitul procuror “Portocala” a strigat in gura mare in institutia DNA Ploiesti (fiind auzit atat de avocati si clientii acestora, dar si colegii sai faptul ca, in sase luni de zile il va aresta pe Adrian Dobre, actualul Primar).
A trebuit sa va explic in primul rand toate aceste actiuni, pe care, in parte, le-am devoalat public in materialele de presa din ziarul Comisarul de Prahova ca sa intelegeti pana unde au putut merge aceasta Mafie.
Vineri cand am fost chemat la intalnire de denuntator, mi s-a spus ca urmeaza a mi se prezenta niste materiale despre senatorul Daniel Savu, fapt care este inregistrat si in asa zisul flagrant. In fapt aceste materiale nu mi-au fost date.
Acum urmeaza bomba adevarata din acest caz. La dosarul cauzei este o inregistrare prin care denunatorul incearca sa gaseasca o persoana dispusa sa ii ofere primarului Adrian Dobre zece mii de lei lunar doar pentru a-l lasa in functie. Raspunsul meu a fost fara echivoc ca, daca aud o asemenea fapta o voi prezenta organelor de urmarire penala. De asemenea, exista o inregistrare prin care denuntatorul a incercat sa imi propuna si sa imi ofere un contract intre CSM Ploiesti si ziarul Comisarul de Prahova pentru suma de 6000 lei/luna, propunere pe care am refuzat-o categoric cu mentiunea ca nu ar trebui sa ma confunde cu ziaristii lui si ca, daca as incheia un contract pe judetul Prahova in acest sens, nu as mai putea avea independenta sa fiu impartial si sa lovesc in mafiile din acest judet (subsemnatul si Comisarul de Prahova au lovit cu dezvaluiri in ambele tabere).
Dupa ce veti citi cele de mai sus va veti da seama ca este un scurt-circuit in gandirea Mafiei de la Bravo care a incercat un asa zis flagrant. Deci, subsemnatul refuza un contract de 6000 de lei pe luna, cu garantii de legalitate date de un contract dar accepta o singura data o asa zisa mita de 2000?
Nu trebuie sa ai mai mult de doi neuroni sa iti dai seama ca este o inscenare ordinara coordonata de binomul Portocala-Suca de Bailesti si ale Grupului de la Bravo.
Adrian Radu, fost ofițer SRI, a fost prins sâmbătă, 30 iulie, în timp ce primea mită de la un denunțător.
"În fapt, la data de 29.07.2016, cetățeanul R.A.O. a primit 2.000 lei de la S.C., denunțător în cauză, pentru a-și trafica influența la nivelul Primăriei municipiului Ploiești, în scopul prelungirii delegării denunțătorului în funcția de director general al unui club sportiv din localitate", se arată într-un comunicat de presă emis, sâmbătă, de DGA.
Surse judiciare au declarat că denunțătorul este chiar Cezar Stoichiciu, actualul șef al Clubului Sportiv Municipal (CSM) Ploiești, iar persoana prinsă cu mită ar fi Adrian Radu, fost ofițer SRI.
În schimbul banilor, acesta din urmă trebuia să intervină pe lângă primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, au precizat sursele citate de Agerpres. Adrian Radu nu a fost arestat de judecătorii ploieșteni fiind sub control judiciar.