Autorităţile belgiene au instaurat nivel de alertă gradul 4 ca urmare a evenimentelor de tip terorist care au avut loc, marţi, la Bruxelles, aeroportul internaţional Zaventem fiind închis pentru toate decolările şi aterizările programate, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-o alertă de călătorie.
Potrivit sursei citate, o parte dintre cursele aeriene aflate deja în aer au fost redirecţionate către Amsterdam, inclusiv zborul TAROM - cursa RO 371 (Bucureşti - Bruxelles), care ar fi urmat să aterizeze la ora 9,20 (ora locală) pe Zaventem.
"Astfel, nivelul de alertă teroristă pentru Regiunea Bruxelles Capitală a fost ridicat la nivelul maxim - 'ameninţare serioasă şi iminentă', iar nivelul 3 - ameninţare 'posibilă şi credibilă' este în vigoare deja şi pentru restul teritoriului belgian. Toate liniile de tren, metrou şi transport în comun, de suprafaţă şi subteran, sunt suspendate, iar circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, din cauza filtrelor de poliţie şi a mijloacelor specifice de intervenţie pe linia protecţiei civile", precizează MAE, potrivit Agerpres. Forţele de poliţie şi armata vor continua să fie prezente pe străzile capitalei, ca urmare a aplicării planului de urgenţă pentru astfel de situaţii, adaugă aceeaşi sursă.