Cum a DEFORMAT Monica Macovei ADEVĂRUL în Parlamentul European. România ACUZATĂ de PROPUNERI INEXISTENTE

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European a discutat situaţia din România, inclusiv independenţa justiţiei.

În alocuţiunea sa, Monica Macovei s-a referit la propunerile de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. Eurodeputata le-a transmis colegilor din Comisia LIBE că practic, Parlamentul a adoptat o modificare inexistentă. Prin urmare, Macovei a susţinut că unul dintre amendamentele adoptate se referă la stabilirea unui interval de doar un an pentru finalizarea unor anchete şi trimiterea în judecată a inculpaţilor. Eurodeputata a susţinut că acest amendament va face imposibilă trimiterea în judecată pentru unele infracţiuni complexe, cum ar fi cele de terorism.

 

Realitatea este cu totul alta. Amendamentul adoptat de Parlament se referă la stabilirea unui termen de un an pentru finalizarea anchetei „in rem”, adică asupra faptei. După limita de un an, devine obligatorie fie punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană sau mai multe (moment de la care ancheta poate dura luni sau chiar ani), fie clasarea dosarului (până la descoperirea de noi probe, care pot duce la redeschiderea dosarului).