"Măcelarul din Balcani": sfârșitul unei povești? Portretul lui Ratko Mladic, condamnat din nou la închisoare pe viață

"Măcelarul din Balcani": sfârșitul unei povești? Portretul lui Ratko Mladic, condamnat din nou la închisoare pe viață

LE VIF (Belgia), 17 iunie 2021 - Pierre Thys, profesor onorific de criminologie la Ulg, subliniază cât de multe ecouri a avut recenta condamnare a sârbului Ratko Mladic: faptele sale au fost rodul unei radicalizări naționaliste, cu inspirații care au reapărut în întreaga Europă.

Pe 8 iunie 2021, după o primă hotărâre pronunțată pe 22 noiembrie 2017, Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPII) a făcut recurs. El a finalizat condamnarea pe viață a lui Ratko Mladic.

Cazul ne întoarce în timp la cele mai întunecate ore ale conflictului din fosta Iugoslavie. Asediul de la Sarajevo a durat patru ani și, în toată Bosnia, forțele bosniaco-sârbe au atacat fără discriminare populația civilă musulmană, cu scopul de a o determina să fugă sau de a o elimina. Este ceea ce se va numi "epurarea etnică". Organizația Națiunilor Unite a hotărât (Rezoluția 819) că enclavele musulmane vor fi protejate de forțele armate fără a asigura mijloacele. La Srebrenica, la sfârșitul lunii iunie 1995, trupele olandeze avea datoria de a proteja peste 40.000 de refugiați, într-un ghetou în aer liber, nu au făcut-o şi au depus armele, rușinos.

Ratko Mladic era generalul sârb bosniac care comanda trupele de asalt împotriva acestei enclave. El era hotărât să o ia cu forța, la ordinele lui Radovan Karadzic, președintele sârbilor bosniaci. Pe 11 iulie 1995, orașul a fost ocupat fără a fi apărat de armata olandeză. De la început, autobuzele pre-poziționate la periferia orașului au început deportarea a 20.000 de femei, copii și bătrâni în condiții inumane de teroare și sălbăticie. Deși necombatanți, oamenii din Srebrenica urmau să fie transportați la ferme și locuri izolate, apoi împușcați cu arme automate. Între 13 și 19 iulie 1995, se estimează că între 7 și 8.000 de civili au fost executați. Mormintele comune au fost excavate la scurt timp cu un buldozer, iar corpurile dezmembrate au fost reîngropate în mai multe gropi secundare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceste crime comise în Srebrenica au fost calificate drept genocid de TPII (2001), care a stigmatizat caracterul deliberat, rațional și implacabil al atacului fără discriminare împotriva unei populații civile necombatante. Republica Sârbă Bosnia şi-a recunoscut responsabilitatea genocidului în 2004.

Ratko Mladic,  condamnat la închisoare pe viață pentru genocid, crime împotriva umanității

În acest trio infernal format din sârbul Slobodan Milosevic și sârbii bosniaci Radovan Karadzic și Ratko Mladic, el este ultimul care apare în fața Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie. Slobodan Milosevic a murit în 2006 înainte de finalizarea procesului său. Radovan Karadzic, predat în cele din urmă TPII, a fost condamnat în martie 2016 la 40 de ani de închisoare și găsit vinovat de genocid, crime împotriva umanității și încălcări ale legilor sau cutumelor de război.

Pe 8 iunie 2021, Ratko Mladic a fost din nou condamnat la închisoare pe viață pentru genocid, crime împotriva umanității, încălcări ale legilor sau cutumelor  de război, fapte comise în timpul războiului din fosta Iugoslavie, pentru că le-a ordonat sau le-a lăsat să se întâmple. Această dramă balcanică, din perioada 1991-1995, a readus pe pământul Europei masacre în masă, lagăre de concentrare, transferuri forțate ale populației, tortura și violul ca arme de război, lucruri despre care credeam că nu le vom mai revedea niciodată.

TPII a fost înființat în urma votului unanim al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, inclusiv puterile cu drept de veto și aliații beligeranților. El a ajutat să se pună capăt impunității criminalilor de război, obișnuiți să îmbătrânească în liniște.

Dar cazul Mladic demonstrează trei puncte complementare, care au un ecou în actualitate.

În primul rând, crimele comise de Ratko Mladic și cei asemenea lui sunt expresia unei evidente "radicalizări" ideologice. Aceasta nu este apanajul extremiștilor religioși și nu este o noutate în criminologie.

În al doilea rând, aceste radicalizări ideologice bazate pe naționalism și xenofobie tind să reapară peste tot în Europa și America de Nord, uneori într-o formă supremaţistă, alteori prin evidențierea angoasei unei "mari înlocuiri" a albilor cu alte grupuri etnice.

În fine, analiza hotărârilor pronunțate de TPII duce încă o dată la absența unui "profil" al extremistului ideologic. Acești "oameni obișnuiți", pe care Christopher Browning (2006) i-a descris magistral, nu sunt nici nebuni, nici antisociali și, în general, nu au antecedente penale. Au valori - deși pervertite -, care dau sens vieții lor (uneori morții lor ca în cazul atacului sinucigaș); simt afecțiune pentru apropiaţii, îşi doresc un viitor pentru copiii lor, au respect pentru părinții lor în vârstă și unii cred că merită un paradis. Mulți sunt loiali și responsabili, entuziaști în acțiunile lor criminale. Această derivă radicală de gândire și apoi de comportament este veche, cunoscută, recrudescentă. Procesul lui Mladic ne amintește să avem mare grijă, deoarece, opacifiată de extremismul islamist, ideologia de extremă dreaptă - naționalistă, rasistă, xenofobă și violentă - revine ca un bumerang. (Rador)