Editura Evenimentul si Capital

Luni seara a fost un Masaj și nu un Mesaj adresat Națiunii. România lui Cristoiu

Autor: | | 6 Comentarii | 10300 Vizualizari

Nimic nu e mai riscant pentru un publicist decît să facă profeții despre un eveniment care va avea loc. În lumina acestei învățături am vrut s-o refuz pe Cătălina Porumbel de la Antena 3 cînd m-a rugat, luni pe la prînz, să intervin la emisiunea ei intitulată Ediție specială înainte de Mesajul către națiune anunțat de Klaus Iohannis pentru a-mi da cu părerea cam ce va spune președintele Republicii. Cum însă Cătălina Porumbel e unul dintre jurnaliștii pe care-i apreciez în mod deosebit, am acceptat să intervin pe post de profet.

După Tulburările din 10 august 2018 România cunoaște o stare de tensiune socială deosebită și mai ales o adîncire pînă la nivel de ură reciprocă a faliei dintre cei pro- PSD și ceiMUIE antiPSD. Dincolo de inimaginabilul bivolism al autorilor, cei care au strigat MUIE PSD la meciul Montreal, pretinși români stabiliți în Canada, greu de imaginat ca gest pe un teren de tenis, echivalent unui pîrț sonor la o recepție, ne-au semnalat că ura politică poate să îmbrace forme grotești. Un Gabriel Liiceanu filosofînd pompos și la vîrsta lui înaintată despre varianta de mahala a sexului oral, sprijinit de un alt nostalgic la MUIE filosofice, de la oficiosul SIE Adevărul, ne-a confirmat că există un public atît de tare înrăit în atitudinea sa anti- PSD, încît e în stare să salute și urinarea în direct în Piața Victoriei, femei și bărbați deopotrivă împotriva Guvernului, într-un gest binecuvîntat de analiștii de la Realitatea tv, ca fiind protest pașnic împotriva Guvernului PSD.

Asemenea mineriadelor, asemenea tulburărilor de la 13 iunie 1990, Tulburările din 10 august 2018 au lovit pînă la urmă imaginea României în lume. Iar continuarea protestelor în Piață nu poate decît adînci imaginea unei țări în haos. Nu întîmplător în presa germană, cea care dă tonul în UE, se vorbește deja despre posibilitatea ca România să nu mai primească președinția rotativă a UE. Despre Klaus Iohannis am scris că e deopotrivă Regizor și actor în Diversiunea Mortul, prin care se urmărește căderea Guvernului Viorica Dăncilă și aducerea Guvernului Meu 2. Intervenind la emisiunea Cătălinei Porumbel, am luat însă în calcul și posibilitatea ca Klaus Iohannis să mă surprindă printrun alt discurs decît cel de după Consiliul Național al PNL cînd a dat semnalul Operațiunii Mortul. Altfel spus, amintindu-și după aproape patru ani de aghioase că e totuși Președintele României, omul situat de Constituție deasupra păruielilor dintre partide, dar mai ales omul care trebuie să-i reprezinte pe toți românii, Klaus Iohannis să vadă dincolo de patimile politice moldovalahe unul dintre interesele noastre naționale. Și anume ca bătăliile politice interne să nu pună în pericol imaginea României în lume și așa victimă a unor clișee de decenii.

Tulburările din 10 august 2018 cuprind deopotrivă și provocările la adresa jandarmilor, îmbrăcînd deseori violența sălbatică, așa cum se întîmplat în cazul jandarmeriței, dar și intervenția brutală, primitivă a Jandarmeriei, avîndu-și punctul culimant în curățirea Pieții prin forță după ora 23.

Fapte menite a dovedi c-au existat de o parte și de alta excese, contribuind decisiv la imaginea de moment de o rară și inexplicabilă violență, sînt cu duiumul. Așa cum am mai scris, nu-mi voi explica niciodată cum forțe antrenate să acționeze fără excese, mergînd mai mult pe neutralizarea profesionistă a violenților decît pe reprimarea de a valma, precum cele prezente în Piață, au putut să acționeze ca un tăvălug fără minte.

O simplă privire aruncată asupra controverselor de după Tulburări arată că printr-o uriașă manipulare pusă la cale de SRI și SIE, unite în Operațiunea Mortul, ne arată că partea de violență a Tulburărilor cauzate de manifestanți ( e o șmecherie să spui că mulțimea era pașnică, deoarece absența unei delimitări de cei violenți spune că și pașnicii erau de acord cu violențele împotriva jandarmilor) a fost împinsă în umbră. Cum s-a ajuns aici? Prin punerea în funcțiune a Unităților militare din presă. De la președintele României mă așteptam la o poziție echidistantă față de cele două părți în conflict, astfel încît să ceară să răspundă de violențe și instigatorii din presă, din partide, din Servicii și autorii din Piață, nu numai forțele de ordine și cei care au coordonat reprimarea.

Ca și în cazul Colectiv, președintele României s-a pronunțat deja la nici jumătate de oră de la spargerea Mitingului în favoarea uneia dintre părți, fără a aștepta o informare. Ipoteza cea mai apropiată de adevăr e cea că, la fel ca în cazul Colectiv, Klaus Iohannis avea deja scrisă intervenția, deoarece aceasta era un moment din Scenariu. O clipă mi-a trecut prin cap că Klaus Iohannis s-a trezit din beția de mitingist și și-a amintit că e președintele ambelor grupări în conflict. De aceea am avansat ipoteza unei intervenții cu adevărat prezidențiale.

În intervenția mea de la Cătălina Porumbel, avansam însă și a doua profeție, realist pesimistă, spuneam eu, și anume că președintele, uitînd că e Arbitrul vieții politice de la noi, va ține partea uneia dintre părți, trecînd sub tăcere responsabilitatea celeilalte.

Și a venit Mesajul ca să nu-i spunem Masajul către Națiune al lui Klaus Iohannis.

ATENTIE! Cele mai mari TEPE de Black Friday!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei