Angrosiştii rămân sub tutela familiilor „legendare” de florari, care dirijează orice camion venit din Olanda la descărcat cutii de orhidee şi trandafiri în dosul pieţelor.
Pentru florarii din Piaţa George Coşbuc din Capitală, noaptea e un partener de afaceri bun. Nu-i cunoaşte nimeni când aleg pe sprânceană buchetele de trandafiri, număraţi până la ultimul în cutiile mari care coboară pe scripeţi din TIR-urile cu numere de Olanda, Italia sau Turcia. Şi nici nu-i caută mai nimeni de vreo factură sau de adaosul comercial care te lasă uimit în faţa tufelor de lalele zgribulite în ambalajele de hârtie. „Astea 15 mii, astea 12, alea mici 9”. Aşa te pun la curent cu oferta florăresele cu fuste lungi, întinse în scaune de plastic, pentru o pauză mică de la târguială.
Orice transport venit în spatele pieţei creează forfotă, îmbulzeli, ceartă. Primii serviţi la gura camionului, din care sar trepăduşi cu braţele încărcate, rămân bucureştenii, aşezaţi ca la şcoală, în rânduri. Cine pune mâna direct pe cutiile pe roţi poate spune că e norocos. Cine nu, stă la rând să treacă de Bambina şi Tanţa, florăresele-şefe din Piaţa Coşbuc, care dau directive din birourile din cortul de flori, dotate cu un calculator de socoteli şi un chitanţier. Provincia stă, undeva în spate, în maşini mici sau microbuze căptuşite de pături colorate, cu geamuri aburite şi răbdarea de o noapte întreagă, petrecută cu ochii pe poartă, la vânat camioane, dar şi controale ale legii. Nici nu îndrăznesc să intre în mânuielile celor de-ai casei dacă Bambina nu le-a dat strigarea la marfă.
„Product of Holland”
Bambina, florăreasa cu vechime a pieţei, se încălzeşte în jurul unui lighean de tablă în care ard cărbuni. Cu un ochi la foc şi unul la camion, şi cu o mână pe pix şi alta pe o foaie în care trece, dezordonat, ce şi cui împarte, are de treabă pentru fiecare. Florin, fiul moştenitor al Imperiului de trandafiri importaţi, numără ce se descarcă din camionul olandez, altul le verifică, unul ţine clienţii deoparte, adunaţi ca la pâine caldă. „E de treabă, n-avem timp de vorbă”, sar ţiganii să apere dulapurile de trandafiri, trase în ţiplă transparentă.
Şoferul camionului, un olandez blond, trage din ţigară şi râde de furnicarul din jurul maşinii. „Fragile, fragile”, apucă să ţipe către cei care scot pe roţi cutiile cu roze, lalele şi orhidee, apoi priveşte cu braţele încrucişate de lângă TIR-ul branduit cu „Product of Holland”. Vorbeşte sfert pe sfert: un pic engleză, un pic franceză, greu româneşte. Registrul comunicării cu florarii, oricât de dificil de precizat, este ajutat de semne disperate şi ţipete. Ţiganii din piaţă n-au timp de taclale, nici de poveşti, nici de numărat bani. Se merge pe încredere, pe clienţi vechi şi rubedenii loiale în făcutul banilor. Florari mici, cheltuieli mari Neexperimentaţii pieţei ar sări oricând să muşte din clienţii Bambinei, pe care o venerează când le scapă ceva bun şi ieftin, dar când le scapătă respectul şuşotesc printre găleţile cu flori, celofan şi funde de ornament, toate ticsite în tarabe mici. „Este criză şi la noi. De camioane se ocupă ele, Bambina şi Tanţa. Nouă, ce ne pică. Înainte venea câte un TIR în fiecare zi. Săptămâna asta vin patru, pentru că e 1 martie”, explică Marcel, unul dintre micii comercianţi pe care l-a bătut criza economică şi i-a uscat ultima bucată de pâine.
Afacerile din spatele pieţei de flori sunt, din când în când, supravegheate de uniforme albastre. Numai florarii ştiu cum scapă de atenţia lor, cum măsluiesc documente şi facturi.
De când s-au bătut cu pumnul în piept că vor să intre în legalitate, cu bon fiscal şi case de marcat la fiecare bucheţel, parcă nu le mai vine să o mai spună o dată. Oricum ar suci bonul pe un fir de floare, răzgândirea şi afacerile fără martori le sunt mai prolifice. CU ŞCOALĂ
Depozitele angro, secerate de pieţe
Luna martie rămâne şi pentru comercianţii profesionişti de flori, dar şi de aranjamente dibăcite până la ultima frunzuliţă, una foarte aglomerată, în care comenzile nu se mai opresc. Afacerea Corneliei Neguţ, începută la Baia Mare şi continuată în Capitală cu un depozit mare de flori, a pălit în faţa concurenţei neloiale a micilor angrosişti ascunşi în pieţe. „Am închis Flora Internaţional din Bucureşti în decembrie, pentru că nu mai puteam să fac faţă preţurilor pieţei. Am păstrat doar afacerea din Baia Mare. Poate voi reveni la Bucureşti, dar e foarte greu”, spune Cornelia Neguţ, păţită cu riscul eşecului într-un oraş monopolizat.
Printre tarabele de flori, magazinele specializate încearcă să-şi facă loc cu coatele şi să schimbe mentalitatea cumpărătorului român care crede că în piaţă preţurile sunt mai mici. „Sunt puţini importatori care cunosc florile după denumirea lor sau tipurile de verdeaţă. Pentru foarte mulţi, atât importatori, cât şi florari, este mai simplu să spună că doresc trandafiri roşii sau galbeni, fără a denumi trandafirul respectiv”, povesteşte Cornelia amatorismul comercianţilor din România. Dacă cererea e simplă, după culoare, paleta de sortimente vine să fure ochii cu denumiri.
Cea mai cerută floare, trandafirul roşu, are în cataloagele de prezentare Flora Internaţional denumiri sofisticate ca Red Naomi, Happy Hour, Red Scorpions sau Bordeaux. Pentru clienţii activi, toată marfa este detaliată în cataloage importate de la Consulatul Floral al Olandei, cel care se ocupă şi de şcolirea florarilor în denumiri, aranjamente şi alte cochetării floristice.
Ca în oricare alt domeniu, brokerii Bursei de flori licitează de dimineaţă pentru produsele distribuitorilor. „Luni se încarcă şi autospeciala, pentru că nu poţi efectua transportul florilor decât cu maşini speciale care să-ţi asigure o temperatură pentru flori tăiate, între 3-5 grade C, iar pentru plante între 11-14 grade C. Florile sosesc miercuri noaptea în ţară, iar de joi efectuăm distribuţia lor la clienţii noştri tot cu maşini speciale”.
EXPERIENŢĂ
Un român lucrează în piaţa de flori din Olanda
Pentru Gabriel Stamate, un român stabilit în Ţara Lalelelor, Olanda, ideea unei afaceri l-a încântat de prima dată, atunci când sora lui i-a propus, în treacăt, un posibil business. „Este îndrăgostită de flori. Din intenţia şi determinarea ei am pornit această afacere anul trecut, în luna mai”, povesteşte Gabriel primul pas către comenzi on-line, distribuţie, dirijarea transporturilor, dar şi vizitele dese la Bursa din Alsmeer. Etapele prin care trec florile până a ajunge în vaza de acasă le povesteşte ca şi cum nu soarta i-a scos în cale o ocupaţie, ci ştia s-o facă de o viaţă întreagă. „La Bursă, produsul este împărţit în trei categorii principale, flori tăiate, plante de ghiveci şi plante de grădină. Pentru fiecare produs există un «ceas», care indică preţul în eurocenţi. La fiecare ceas există un agent operator care urmăreşte licitaţia şi anunţă preţul. Brokerii, practic, stau la «tribună» - scaunul pe care îl ocupă în piaţă - şi urmăresc pe ceas progresul licitaţiei, ascultă prin căşti operatorul şi cu ajutorul unui dispozitiv electronic în masa respectivă şi cu cardul lor de piaţă licitează şi cumpără flori sau alte produse”. Florile nelicitate, cadouri pentru spitale
Soarta florilor neîntrebate la Bursă este, oarecum, dramatică pentru producătorii care au investit bani şi muncă. Cu toate acestea, olandezii s-au gândit, ingenios, că, decât să fie casate şi aruncate, florile ar trebui date în dar. „Produsul care rămâne nevândut şi se deteriorează este distrus. În unele cazuri, am văzut cum olandezii le duc la spitale şi le dau gratis la pacienţi”, povesteşte Gabriel câte puţin din mărinimia ne mediatizată a occidentalilor. Firma lui, Netrotrade, cu sediul în Olanda, lucrează numai cu olandezii, asta pentru că românii, obişnuiţi cu economia, dau greş la calitate. „Transportatorul român va lucra la preţ, dar calitatea prestaţiei este îndoielnică. Cu olandezii ai un oarecare nivel de certitudine, iar transportatorul poate strica marfa cu uşurinţă. De exemplu, şoferul român va închide frigocamionul peste noapte dacă trebuie să doarmă, ca să economisească motorina. De altfel, chiar am văzut un şofer român îndesând cutii de flori în cala camionului, în miros de motorină şi ulei, pentru că avea mai multă marfă decât ar fi trebuit”.