Lumea întreagă e șocată! Chinezii te pot aresta pe aeroport. Și românii sunt în pericol

Lumea întreagă e șocată! Chinezii te pot aresta pe aeroport. Și românii sunt în pericol

O măsură legislativă controversată se poate răsfrânge și asupra cetățenilor români.

Conform unei legi adoptate, marți, în unanimitate de Comitetul permanent al Congresului Naţional al Poporului, organul legislativ chinez, privind securitatea naţională în Hong Kong, un cetățean străin poate fi arestat dacă se află în tranzit prin Hong Kong.

Textul legii nu a fost făcut public încă, dar oficialii de la Beijing au afirmat că ea a fost creată ca răspuns la protestele pro-democraţie adesea violente care au avut loc anul trecut în Hong Kong. Și își propune să lupte cu subversiunea, terorismul, separatismul şi ingerinţa forţele străine.

„Legea se aplică pentru infracțiunile pe care le prevede, care sunt comise împotriva Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, chiar și din afara regiunii, de o persoană care nu este rezident permanent al regiunii”, este interpretarea pe care a dat-o agenția de stat Xinhua pentru articolul 38, în jurul căruia s-au născut discuții aprinse în toată lumea. Legea nu va pedepsi fapte comise înainte de 1 iulie 2020, pentru că nu este retroactivă.

Ne puteți urmări și pe Google News

În China există o asemenea prevedere în codul penal, dar poate fi pusă în aplicare doar dacă fapta este în afara legii și în țara de origine a celui care o comite. „În acest caz, criticarea Partidului Comunist, cel mai probabil nu va intra în discuție”, spun cei de la CNN.

„Dacă nu te gândești bine la ce ai făcut în afara Hong Kong-ului, înainte să intri în Hong Kong, atunci nu cred că se poate spune că ai fost îndeajuns de prevăzător”, a opinat Maggie Lewis, expert în drept la Universitatea Secton Hall, specialistă în legislația chineză.

Senatorul republican Marco Rubio a anunțat că, în aceste condiții, orice călătorie în Hong Kong devine o aventură. „Orice american care călătorește acum în Hong Kong pentru afaceri sau pentru plăcere nu este în toate mințile. China te poate aresta acum pentru orice ai spus sau ai făcut în America, dacă ei decid că este subversiv”, a spus politicianul din Statele Unite ale Americii.